marți, 15 ianuarie 2013

Concediul de odihna suplimentar. Acordare si exemple

Concediul de odihna suplimentar reprezinta un adaos la concediul de odihna de baza, stabilit potrivit legii si contractelor colective, in considerarea varstei, a starii de sanatate a persoanei, a conditiilor de munca in care lucreaza.

Potrivit art. 147 din Codul muncii, beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de cel putin 3 zile lucratoare:

a) salariatii care lucreaza in conditii grele, periculoase sau vatamatoare;
b) nevazatori;
c) alte persoane cu handicap;
d) tinerii in varsta de pana la 18 ani.

In cazul in care aceeasi persoana se incadreaza in doua situatii pentru care legea prevede concediu de odihna suplimentar, cuantumul acestuia va reprezenta cel putin suma minimelor prevazute de lege pentru fiecare din situatii.

Exemplu
Un tanar nevazator in varsta de 17 ani va beneficia de un concediu de odihna suplimentar de cel putin 3 + 3 = 6 zile.
Stabilirea categoriilor de personal, a activitatilor si a locurilor de munca pentru care se acorda concediu de odihna suplimentar, precum si existenta conditiilor de munca vatamatoare, grele sau periculoase se fac potrivit Legii nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de munca sub 8 ore pe zi pentru salariatii care lucreaza in conditii deosebite  - vatamatoare, grele sau periculoase.

Spre deosebire de concediul de odihna de baza, concediul de odihna suplimentar nu se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat cat a persistat starea in considerarea careia se acorda acest plus la concediu.

Prin urmare, in cazul in care in timpul anului se schimba conditiile de munca, salariatul beneficiaza de concediul de odihna suplimentar intreg. in ceea ce priveste indemnizatia aferenta, si aceasta ar trebui sa se acorde integral, intrucat protectia sanatatii si securitatii persoanei nu se limiteaza la durata cat s-a lucrat in conditii deosebite.

Niciun comentariu: