duminică, 10 februarie 2013

Modificarea salariului minim pe economie in cazul contractelor suspendate! Operarea in ReviSal

Analizam mai jos cazul unui angajat cu salariul de incadrare de 700 lei, dar cu un contract individual suspendat pentru 2 luni de zile cu art. 54 din Codul muncii (mentionam ca suspendarea este pentru perioada 25.01.2013 - 25.03.2013). Vom stabili cand se va opera Decizia de majorare conf. H.G.23/23.01.2013 - majorarea salariului minim brut pe tara garantat in plata.

Solutia:

Conform art. 4 alin (2) din HG 500/2011 Orice modificare a elementelor prevazute la art. 3 alin. (2) lit. a), c)-g) se inregistreaza in registru cel tarziu in ziua lucratoare anterioara implinirii termenului de 20 de zile lucratoare prevazut la art. 17 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii ), republicata. Exceptie fac situatiile in care modificarile se produc ca urmare a unei hotarari judecatoresti sau ca efect al unui act normativ cand inregistrarea in registru se face in ziua in care angajatorul se prezuma, potrivit legii, ca a luat cunostinta de continutul acestora."

Asadar se considera ca data cand trebuia operata modificarea este data la care angajatorul a luat cunostiita de aparitia actului normativ care majoreaza salariul minim pe economie de la 700 la 750 lei (HG 23/2013, publicata in M.Of la data de 23.01.2013).

Totusi avand in vedere faptul ca in situatia noastra contractul de munca este suspendat, intram sub incidenta prevederilor art. 49 alin. (6) Codul muncii care prevede In cazul suspendarii contractului individual de munca se suspenda toate termenele care au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea contractului individual de munca, cu exceptia situatiilor in care contractul individual de munca inceteaza de drept.

Concret, operarea deciziei de majorare a salariului, se va face dupa operarea incetarii suspendarii. Chiar daca presupunem ca am dori operarea majorarii salariului, inainte de iesirea din suspendare, aplicatia Revisal nu ne permite sa intervenim cu modificari asupra contractelor aflate in starea "suspendat".

Niciun comentariu: