joi, 7 martie 2013

Conflict individual de munca!


Vom stabili, prin cele ce urmeaza, in ce masura nerespectarea prevederilor cu caracter economic (ex. neacordarea salariilor) din CCM de catre angajator poate fi cauza unui conflict colectiv de munca.

Solutia:

 Art. 1 lit. o) din Legea 62/2011 a dialogului social defineste conflictul colectiv de munca ca fiind conflictul de munca ce intervine intre angajati si angajatori care are ca obiect inceperea, desfasurarea sau incheierea negocierilor privind contractele ori acordurile colective de munca.

Iar potrivit art. 161 din acelasi act normativ conflictele colective de munca pot fi declansate in urmatoarele situatii:

a) angajatorul sau organizatia patronala refuza sa inceapa negocierea unui contract ori acord colectiv de munca, in conditiile in care nu are incheiat un astfel de contract sau acord ori cel anterior a incetat;

b) angajatorul sau organizatia patronala nu accepta revendicarile formulate de angajati;
c) partile nu ajung la o intelegere privind incheierea unui contract sau acord colectiv de munca pana la data stabilita de comun acord pentru finalizarea negocierilor.

Totodata, potrivit art.1 lit. p) din Legea 62/2011 conflict individual de munca are ca obiect exercitarea unor drepturi sau indeplinirea unor obligatii care decurg din contractele individuale si colective de munca ori din acordurile colective de munca si raporturile de serviciu ale functionarilor publici, precum si din legi sau din alte acte normative. De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de munca urmatoarele:

- conflictele in legatura cu plata unor despagubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de parti prin neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor stabilite prin contractul individual de munca ori raportul de serviciu;

(ii) conflictele in legatura cu constatarea nulitatii contractelor individuale de munca ori a unor clauze ale acestora;

(iii) conflictele in legatura cu constatarea incetarii raporturilor de serviciu ori a unor clauze ale acestora.

Prin urmare, nerespectarea de catre angajator a prevederilor contractului colectiv de munca nu constituie premisele declansarii unui conflict colectiv de munca, ci da posibilitatea salariatilor afectati de a declansa un conflict individual de munca.

Niciun comentariu: