luni, 25 martie 2013

Venituri din activitati independente, poate intra in CCC?

In ce priveste acordarea concediului de crestere copil, vom analiza cazul unui salariat care lucreaza cu contract de agent incepand cu 1 noiembrie 2012. Persoanei in cauza i se opresc la sursa CAS 10.5%, CASS 5.5% si impozit10%. Vom stabili in ce masura salariata in cauza care urmeaza sa nasca dupa  1.11.2013 poate beneficia de indemnizatie de crestere copil in conditiile in care plateste impozit de 10% (si nu de 16%). In al doilea rand, mentionam ca aceeasi salariata nu a inregistrat venituri in luna ianuarie 2013.

Solutia:

Conform art. 2 alin. (1) din OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului, incepand cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal , cu modificarile si completarile ulterioare, denumite in continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia optional de urmatoarele drepturi:

a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap, precum si de o indemnizatie lunara;
b) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, precum si de o indemnizatie lunara.

Asadar, dreptul la concediu si indemnizatia pentru cresterea copilului este conditionat de realizarea timp de 12 luni anterior nasterii copilului venituri din salarii, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole.

Conform art. 4 alin. (1) din acelasi act normativ, in calculul celor 12 luni prevazute la art. 2 alin. (1) se includ si fractiunile de luna in care s-au realizat venituri supuse impozitului, precum si cele in care solicitantii s-au aflat in situatiile prevazute la art. 2 alin. (5) si (6), considerate luna intreaga.

Prin fractiune de luna se intelege efectuarea a cel putin jumatate din zilele lucratoare din acea luna in care persoana indreptatita a realizat venituri supuse impozitului ori s-a aflat in una sau mai multe dintre situatiile prevazute la art. 2 alin. (5) si (6) (art. 4 alin. 2 din ordonanta de urgenta).
Prin exceptie, se accepta ca de cel mult 3 ori fractiunea de luna sa fie constituita dintr-un numar mai mic de zile lucratoare decat cel prevazut la alin. (2) (art. 4 alin. 3).
In situatia in care nasterea copilului se produce inainte de termen, perioada prevazuta la art. 2 alin. (1) se diminueaza cu perioada cuprinsa intre data nasterii copilului si data prezumata a nasterii, certificata de medicul de specialitate (art. 4 alin. 4).
Veniturile din activitati independente se iau in calcul la stabilirea indemnizatiei pentru cresterea copilului insa daca o luna intreaga din perioada de 12 luni aceste venituri nu sunt realizate conditia pentru acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului nu este indeplinita. Din pacate, plata retroactiva nu este posibila.

Niciun comentariu: