joi, 12 septembrie 2013

Cumul de functie - Pensionari

Mentionam astfel ca un contract individual de munca existent inceteaza de drept la data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicarii deciziei de pensie in cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate partiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limita de varsta cu reducerea varstei standard de pensionare (art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii republicat).
Asadar, contractul individual de munca existent inceteaza de drept in cazul salariatilor ce indeplinesc conditiile de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la data indeplinirii cumulative a celor doua conditii.

Numai in cazul celorlalte situatii de pensionare, la data comunicarii deciziei de pensie.
Prin urmare, in cazul pensionarii pentru limita de varsta, contractul individual de munca inceteaza de drept la data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, legiuitorul neimpunand, ca in celelalte cazuri de pensionare, conditia comunicarii deciziei de pensionare.
Astfel, in cazul pensionarii la limita de varsta, independent de vointa salariatului si a angajatorului sau de comunicarea deciziei de pensie, contractul individual de munca inceteaza de drept in ziua in care salariatul indeplineste cumulativ conditiile de varsta standard si stagiu minim de cotizare pentru pensionare, si nu la data comunicarii deciziei de pensionare pentru limita de varsta.
In baza art. 56 alin. (2) din Codul muncii, constatarea cazului de incetare de drept a contractului individual de munca se face in termen de 5 zile lucratoare de la intervenirea acestuia, in scris, prin decizie a angajatorului, si se comunica persoanelor aflate in situatiile respective in termen de 5 zile lucratoare.
Prin urmare, in termen de 5 zile lucratoare de la data la care salariatul a indeplinit conditiile de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare aveti obligatia sa intocmiti decizia prin care constatati incetarea de drept a contractului individual de munca.

Conform art. 4 alin. (1) lit. d) din HG 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariatilor (ReviSal), data incetarii contractului individual de munca se inregistreaza in registru la data incetarii contractului individual de munca/la data luarii la cunostinta a evenimentului ce a determinat, in conditiile legii, incetarea contractului individual de munca.

Data incetarii CIM in cazul salariatului care indeplineste conditiile de pensionare la limita de varsta se inregistreaza in registru la data luarii la cunostinta a evenimentului ce a determinat, in conditiile legii, incetarea contractului individual de munca, respectiv data luarii la cunostinta a indeplinirii cumulative a celor doua conditii, varsta standard si stagiul minim de cotizare.
Astfel, rolul angajatorului este de a constata, nu de a dispune incetarea contractului individual de munca, incetare care s-a produs in puterea legii la data indeplinirii cumulative a celor doua conditii.
Dupa data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare, contractul individual de munca nu mai exista.  Prin urmare, dupa aceasta data, salariatul poate presta activitate numai daca incheie cu angajatorul un alt contract individual de munca. Altfel, munca este prestata fara incheierea unui contract individual de munca, fapta ce constituie contraventie si se sanctioneaza potrivit dispozitiilor Codului muncii.
Prestarea muncii de catre o persoana fara incheierea unui contract individual de munca constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei.
In consecinta, puteti emite decizia prin care constatati incetarea contractului individual de munca la data la care cele doua conditii sunt indeplinite cumulativ dupa care incheiati un alt contract de munca in temeiul art. 83 lit. g) din Codul muncii.

Mobilitatea angajatului in baza Contractului de munca

Conform art. 25 din Legea 53/2003 - Codul muncii, republicata, prin clauza de mobilitate partile in contractul individual de munca stabilesc ca, in considerarea specificului muncii, executarea obligatiilor de serviciu de catre salariat nu se realizeaza intr-un loc stabil de munca. In acest caz salariatul beneficiaza de prestatii suplimentare in bani sau in natura.
Cuantumul prestatiilor suplimentare in bani sau modalitatile prestatiilor suplimentare in natura sunt specificate in contractul individual de munca.
Prin acest text de lege s-a stabilit obligatia angajatorului de a specifica in contractul individual de munca cuantumul prestatiilor suplimentare in bani sau modalitatile prestatiilor suplimentare in natura in cazul in care partile stabilesc ca in considerarea specificului muncii ca executarea obligatiilor de serviciu de catre salariat nu se realizeaza intr-un loc stabil de munca.
Asadar, mobilitatea implica stabilirea in contractul individual de munca a mai multor locuri de munca in care salariatul are obligatia sa isi desfasoare activitatea cu stabilirea cuantumul prestatiilor suplimentare in bani sau modalitatile prestatiilor suplimentare in natura, indiferent de procentul din timpul de lucru al salariatului petrecut la diferitele locuri de munca organizare de angajator.
Pentru a desfasura activitate in alte locuri de munca decat cele inscrise in contractul individual de munca salariatul poate fi delegat/detasat in conditiile Codului muncii. Pe durata delegarii salariatul are dreptul la indemnizatie de deplasare (diurna).
Spre deosebire de delegare sau detasare - masuri dispuse de regula unilateral, dar avand caracter temporar - salariatul care a acceptat o clauza de mobilitate isi executa obligatiile de munca prin deplasari de serviciu fie intermitente, fie continue pe intreaga durata a contractului individual de munca.
Asadar, in cazul mobilitatii, prestatiile suplimentare la care se refera art. 25 alin. (2) din Codul muncii apar ca firesti deoarece salariatul, in deplasarile lui de serviciu, neaflandu-se in delegare sau detasare, nu primeste drepturile banesti ce se cuvin, potrivit legii sau/si contractului colectiv de munca, celor delegati sau detasati.

Zile libere acordate pentru evenimente speciale!


Analizam situatia de acordare a zilelor libere pentru evenimente speciale, numai ca trebui sa tinem cont de Contractul Colectiv de munca, daca exista si Regulamentul de ordine interioara. 
Potrivit dispozitiilor din Codul muncii (art. 139), zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt:

- 1 si 2 ianuarie;
- prima si a doua zi de Pasti;
- 1 mai;
- prima si a doua zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie, Sfantul Apostol Andrei cel Intai Chemat, Ocrotitorul Romaniei;
- 1 decembrie;
- prima si a doua zi de Craciun;
- 2 zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.

Potrivit art. 143 din Codul muncii, prin contractul colectiv de munca aplicabil se pot stabili si alte zile libere fata de cele prevazute la art. 139.
De exemplu, pana la 1 ianuarie 2011, prin contractul colectiv de munca unic la nivel national aplicabil tuturor societatilor comerciale, salariatii aveau dreptul la zile libere platite pentru evenimente deosebite in familie sau pentru alte situatii, astfel:
- la casatoria salariatului – 5 zile;
- la casatoria unui copil – 2 zile;
- la nasterea unui copil – 5 zile + 10 zile daca tatal copilului a urmat un curs de puericultura;
- la decesul sotului, copilului, parintilor, socrilor – 3 zile;
- la decesul bunicilor, fratilor, surorilor – 1 zi;
- donatorii de sange – conform legii;
- la schimbarea locului de munca in cadrul aceleiasi unitati, cu mutarea domiciliului in alta localitate – 5 zile;
- 30 de zile concediu fara plata pentru pregatirea si sustinerea lucrarii de diploma in invatamantul superior;

In unele unitati se acorda zi libera tuturor femeilor in ziua de 8 martie sau se acorda zi libera platita pentru ziua de nastere.
Acestea zile libere sunt reglementate prin contractul colectiv de munca aplicabil. Asadar, beneficiaza de zile libere  pentru evenimente familiale deosebite astfel cum acestea sunt negociate prin contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil.

Prin urmare, daca nu exista o reglementare expresa, cum este cazul concediului paternal, zilele vor fi acordate astfel cum acestea sunt reglementate in contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil. De preferat este ca zilele sa se acorde cel putin in luna in care are loc evenimentul avand in vedere ca zilele libere sunt in legatura cu evenimentul respectiv justificat de un document, in speta, certificatul de casatorie.

miercuri, 11 septembrie 2013

Modificarea Contractului Colectiv de munca

Potrivit art. 149 din Legea 62/2011, clauzele cotractului colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executarii lui, in conditiile legii, ori de cate ori toate partile indreptatite sa negocieze contractul colectiv de munca convin acest lucru.
Vom analiza mai jos cazul in care un contract colectiv de munca expira in data de 04.11.2013. Prima sedinta propusa de administratie in data de 11.09.2013. Sindicatul refuza data si propune prima sedinta de deschidere a negocierilor in data de 23.09.2013.

De asemenea, sindicatul doreste prelungirea negocierilor pana la un an si prelungirea in consecinta a valabilitatii contractului colectiv de munca pe durata negocierilor, deci pana la un an.
Vom stabili daca acest lucru este posibil si daca pe perioada negocierilor CCM se pot incheia acte aditionale la CCM.
Asa cum am mentionat, clauzele contractului colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executarii lui, in conditiile amintite mai sus.
Asadar, daca sindicatul si patronatul convin prelungirea duratei contractului colectiv de munca pana la 31 decembrie precum si prelungirea negocierii noului contract pana la aceeasi data, pe cale de consecinta vor modifica contractul colectiv de munca aplicabil printr-un act aditional.
Prin urmare, modificarile aduse contractului colectiv de munca se consemneaza intr-un act aditional semnat de toate partile care au incheiat contractul.

Actul aditional se transmite in scris organului la care a fost inregistrat contractul colectiv de munca si tuturor partilor semnatare si produce efecte de la data inregistrarii acestuia in conditiile Legii 62/2011 sau de la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.

In concluzie, oricand pe durata executarii contractului pot fi modificate clauzele acestuia printr-un act aditional, act ce va fi inregistrat la inspectoratul teritorial de munca.

Procedura de implementare a Contractului Colectiv de munca

Contractul colectiv la nivel de unitate isi produce efectele pe durata stabilita in chiar cuprinsul acestuia.

Potrivit art. 129 alin. (1) din Legea 62/2011, negocierea colectiva este obligatorie numai la nivel de unitate, cu exceptia cazului in care unitatea are mai putin de 21 de angajati. Initiativa negocierii apartine angajatorului sau organizatiei patronale.

Angajatorul sau organizatia patronala initiaza negocierea colectiva cu cel putin 45 de zile calendaristice inaintea expirarii contractelor colective de munca sau a expirarii perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate in actele aditionale la contractele colective de munca.

In cazul in care angajatorul sau organizatia patronala nu initiaza negocierea, aceasta va incepe la cererea scrisa a organizatiei sindicale reprezentative sau a reprezentantilor angajatilor, in termen de cel mult 10 zile calendaristice de la comunicarea solicitarii.

Durata negocierii colective nu poate depasi 60 de zile calendaristice decat prin acordul partilor. Contractele colective de munca pot sa prevada renegocierea periodica a oricaror clauze convenite intre parti.

In termen de 5 zile calendaristice de la data declansarii procedurilor de negociere angajatorul sau organizatia patronala are obligatia sa convoace toate partile indreptatite in vederea negocierii contractului colectiv de munca.

La prima sedinta de negociere se stabilesc informatiile publice si cu caracter confidential pe care angajatorul le va pune la dispozitia delegatilor sindicali sau ai reprezentantilor angajatilor, conform legii si data pana la care urmeaza a indeplini aceasta obligatie.

Regimul informatiilor confidentiale puse la dispozitie de angajator este cel stabilit prin Legea nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare si consultare a angajatilor.

Informatiile pe care angajatorul sau organizatia patronala le va pune la dispozitia delegatilor sindicali ori a reprezentantilor angajatilor, dupa caz, vor cuprinde cel putin date referitoare la:

a) situatia economico-financiara la zi;
b) situatia ocuparii fortei de munca.
Tot la prima sedinta de negociere partile vor consemna in procesul-verbal urmatoarele:
a) componenta nominala a echipelor de negociere pentru fiecare parte, in baza unor imputerniciri scrise;
b) nominalizarea persoanelor mandatate sa semneze contractul colectiv de munca;
c) durata maxima a negocierilor convenita de parti;
d) locul si calendarul reuniunilor;
e) dovada reprezentativitatii partilor participante la negocieri;
f) dovada convocarii tuturor partilor indreptatite sa participe la negociere;
g) alte detalii privind negocierea.

Data la care se desfasoara prima sedinta de negociere reprezinta data la care se considera ca negocierile au fost declansate.

La fiecare sedinta de negociere se vor incheia procese-verbale semnate de reprezentantii mandatati ai partilor in care seva consemna continutul negocierilor. La negocierea clauzelor si la incheierea contractelor colective de munca partile sunt egale si libere. Este interzisa orice imixtiune a autoritatilor publice, sub orice forma si modalitate, in negocierea, incheierea, executarea, modificarea si incetarea contractelor colective de munca.

Clauzele contractelor colective de munca pot stabili drepturi si obligatii numai in limitele si in conditiile prevazute de lege.

La incheierea contractelor colective de munca, prevederile legale referitoare la drepturile angajatilor au un caracter minimal.
Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil incheiat la nivel superior. Contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de munca aplicabile.

Clauzele contractelor colective de munca produc efecte dupa cum urmeaza:

a) pentru toti angajatii din unitate, in cazul contractelor colective de munca incheiate la acest nivel;
b) pentru toti angajatii incadrati in unitatile care fac parte din grupul de unitati pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca;
c) pentru toti angajatii incadrati in unitatile din sectorul de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca si care fac parte din organizatiile patronale semnatare ale contractului.

luni, 9 septembrie 2013

Diurna se acorda pe zile calendaristice

Daca delegatia incepe intr-o zi nelucratoare, modalitatea de inregistrare in foaia de pontaj se schimba, astfel ca vom vedea cum calculam numarul final necesar pentru plata diurnei.
In acest sens, precizam ca potrivit art. 119 din Codul muncii, angajatorul are obligatia de a tine evidenta orelor de munca prestate de fiecare salariat si de a supune controlului inspectiei muncii aceasta evidenta ori de cate ori este solicitat. Astfel, angajatorul are obligatia de a tine evidenta timpului de munca al salariatilor.
Timpul de munca este definit la art. 111 din Codul muncii ca fiind  orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare.
Astfel, nu tot intervalul de timp cuprins intre ora de plecare si ora de inapoiere din delegatie constituie timp de lucru, ci numai intervalul de timp in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale.
In cazul in care salariatul este delegat, din pontaj trebuie sa reiasa orele de munca prestate in delegatie respectiv intervalul de timp care constituie timp de lucru in sensul celor mai sus expuse.

Diurna se acorda pe zile calendaristice socotite incepand cu data si ora plecarii.

desfacerea contractului de munca pentru un angajat care se face vinovat de furt

In ce priveste desfacerea contractului de munca pentru un angajat care se face vinovat de furt, mentionam ca art. 251 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, stabileste sub sanctiunea nulitatii absolute, ca nicio masura, cu exceptia celei prevazute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.
Asadar, potrivit prevederilor legale mentionate, fapta va putea fi considerata imputabila doar daca in urma finalizarii procedurii cercetarii disciplinare salariatul in cauza este considerat vinovat, aplicandu-i-se o sanctiune disciplinara, in conditiile legii.

Insa, in situatia in care fapta salariatului in cauza a fost sesizata si ca abatere disciplinara si ca infractiune, procedura angajarii raspunderii disciplinare se suspenda pana la dispunerea neinceperii urmaririi penale, scoaterii de sub urmarire penala ori incetarii urmaririi penale sau pana la data la care instanta judecatoreasca dispune achitarea sau incetarea procesului penal. In aceasta situatie devin aplicabile prevederile art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, republicat, conform carora contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului  in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.
Asadar, pana la momentul dispunerii neinceperii urmaririi penale, a scoaterii de sub urmarire penala ori a incetarii urmaririi penale sau pana la data la care instanta judecatoreasca dispune achitarea sau incetarea procesului penal, angajatorul are posibilitatea suspendarii contractul individual de munca al salariatului in cauza.
In ceea ce priveste desfacerea contractului individual de munca, precizam, ca desfacerea disciplinara a contractului individual de munca este cea mai drastica sanctiune disciplinara care poate fi aplicata de angajator in conformitate cu procedura de sanctionare disciplinara prevazuta in art. 247-252 din Codul muncii, republicat.

Angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele:
a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita;
b) gradul de vinovatie a salariatului;
c) consecintele abaterii disciplinare;

d) comportarea generala in serviciu a salariatului;
e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.

Totodata, angajatorul trebuie sa urmeze procedura de cercetare disciplinara in termenele si conditiile stabilite cu titlu imperativ de Codul muncii, republicat.
La sfarsitul cercetarii disciplinare, angajatorul poate sanctiona salariatul gasit vinovat de savarsirea abaterii disciplinare chiar cu cea mai drastica dintre sanctiuni, si anume desfacerea disciplinara a CIM in temeiul art. 61 lit. a) coroborat cu art. 248 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat.

Sanctiunea disciplinara se dispune cu respectarea termenelor de prescriptie prevazute de art. art.252 alin. (1) din Codul muncii, republicat.
Astfel, art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, prevede ca angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.
De asemenea, apreciem ca trebuie sa tineti cont si de prevederile Codului muncii, republicat referitoare la angajarea raspunderii patrimoniale a salariatului reglemenate la art. 253 - 259 din Codul muncii, republicat.

Obligatia Angajatorilor privind analizarea posturilor prevazute cu calculator

Angajatorul are obligatia de a face o analiza a posturilor de lucru pentru a proteja lucratorii, in special in ceea ce priveste eventualele riscuri pentru vedere, probleme fizice si solicitare mentala.
Sarcinile lucratorului trebuie astfel planificate incat folosirea zilnica a ecranului de vizualizare sa fie intrerupta periodic prin pauze sau schimbari de activitate, care sa reduca suprasolicitarea in fata ecranului de vizualizare.
Potrivit legislatiei in domeniul securitatii si sanatatii in munca, echipamentul cu ecran de vizualizare este orice ecran de vizualizare grafic sau alfanumeric, indiferent de procedeul de afisare folosit.
Prin post de lucru se intelege ansamblul care cuprinde un echipament cu ecran de vizualizare, prevazut cu tastatura, sau un dispozitiv de introducere a datelor si/sau un program care stabileste interfata operator/masina, accesorii optionale, periferice, inclusiv unitate de discheta si/sau unitate optica, telefon, modem, imprimanta, suport pentru documente, scaun, masa sau suprafata de lucru, precum si mediul de munca inconjurator.
Angajatorul trebuie sa ia masurile corespunzatoare pentru ca posturile de lucru sa indeplineasca  cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, si anume:

1) Cerinte privind echipamentul utilizat

Ecranul de vizualizare

• Caracterele de pe ecran trebuie sa fie bine definite si distincte, de dimensiuni corespunzatoare si cu spatiu suficient intre caractere si intre randuri.

• Imaginea de pe ecran trebuie sa fie stabila, fara fenomene de scanteiere sau alte forme de instabilitate.
• Stralucirea si/sau contrastul dintre caractere si fondul ecranului trebuie sa poata fi usor de reglat de catre operator si usor de adaptat conditiilor ambiante.
• Pentru a se adapta nevoilor operatorului, ecranul trebuie sa poata fi orientat si inclinat cu usurinta.
• Trebuie sa fie posibila utilizarea unui postament separat sau a unei mese reglabile pentru ecran.
• Ecranul nu trebuie sa prezinte straluciri suparatoare sau reflexii care ar putea deranja utilizatorul.

Tastatura

• Tastatura trebuie sa fie inclinabila si separata de ecran, astfel incat sa permita lucratorului gasirea unei pozitii de lucru confortabile, care sa evite oboseala bratelor si mainilor.
• Spatiul din fata tastaturii trebuie sa fie suficient pentru a permite sprijinirea mainilor si bratelor operatorului.
• Pentru a evita reflexiile, suprafata tastaturii trebuie sa fie mata.
• Pozitia tastaturii si caracteristicile tastelor trebuie sa faciliteze utilizarea tastaturii.
• Simbolurile tastelor trebuie sa prezinte contrast suficient si sa fie lizibile din pozitia normala de lucru.

Masa sau suprafata de lucru

• Masa sau suprafata de lucru trebuie sa aiba o suprafata putin reflectanta, sa aiba dimensiuni suficiente si sa permita o amplasare flexibila a ecranului, tastaturii, documentelor si echipamentului auxiliar.
• Suportul pentru documente trebuie sa fie stabil si usor de reglat si trebuie pozitionat astfel incat sa diminueze miscarile incomode ale capului si ochilor.
• Trebuie sa existe spatiu suficient pentru a permite lucratorilor o pozitie confortabila.

Scaunul de lucru

• Scaunul de lucru trebuie sa fie stabil si sa asigure operatorului libertate de miscare si o pozitie confortabila.
• Scaunul trebuie sa poata fi reglat pe verticala.
• Spatarul scaunului trebuie sa poata fi inclinat si reglat pe verticala.
• Un reazem pentru picioare trebuie pus la dispozitie celor care il doresc.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Contractul Individual, nu poate fi inlocuit de o Convetie Civila!

Un contract individual de munca nu poate fi transformat intr-o conventie civila. In speta prezentata, intelegem ca angajatul isi continua activitatea la locul de munca stabilit in baza contractului inidividual de munca insa nu in baza contractului individual de munca care va inceta ci in baza unei conventii civile. Aceasta operatiune este inadmisibila intrucat incalca atat dispozitiile din Codul muncii cat si prevederi ale Codului fiscal.

Astfel, conform art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal , primirea la munca a pana la 5 persoane fara incheierea unui contract individual de munca, potrivit art. 16 alin. (1), se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoana identificata.
Conform art. 7 alin. (1) pct. 2 din Codul fiscal activitatea dependenta este activitatea desfasurata de o persoana fizica intr-o relatie de angajare.

La pct. 2.1 al aceluiasi articol sunt prevazute criteriile in baza carora o activitate poate fi reconsiderata, respectiv:

- beneficiarul de venit se afla intr-o relatie de subordonare fata de platitorul de venit, respectiv organele de conducere ale platitorului de venit, si respecta conditiile de munca impuse de acesta, cum ar fi: atributiile ce ii revin si modul de indeplinire a acestora, locul desfasurarii activitatii, programul de lucru;
- in prestarea activitatii, beneficiarul de venit foloseste exclusiv baza materiala a platitorului de venit, respectiv spatii cu inzestrare corespunzatoare, echipament special de lucru sau de protectie, unelte de munca sau altele asemenea si contribuie cu prestatia fizica sau cu capacitatea intelectuala, nu si cu capitalul propriu;

- platitorul de venit suporta in interesul desfasurarii activitatii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizatia de delegare-detasare in tara si in strainatate, precum si alte cheltuieli de aceasta natura;
- platitorul de venit suporta indemnizatia de concediu de odihna si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, in contul beneficiarului de venit.

In consecinta, operatiunea descrisa in speta ce se intentioneaza a se realiza nu este legala.

Cine beneficiaza de concediu maternitate?

Femeile gravide asigurate pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate au dreptul la concedii pentru sarcina si lauzie, pe o perioada de 126 de zile calendaristice.
In acesta perioada ele beneficiaza de o indemnizatie de maternitate.
Concediul de maternitate (concediul pentru sarcina si lauzie) are doua componente :
1) Concediul pentru sarcina - concediu prenatal - care se acorda pe o perioada de 63 de zile inainte de nastere.
2) Concediul pentru lauzie - concediu postnatal - care se acorda pe o perioada de 63 de zile dupa nastere.
 
Cele doua tipuri de concedii se pot compensa intre ele, in functie de recomandarea medicului si de optiunea persoanei beneficiare, in asa fel incât durata minima obligatorie a concediului de lauzie (postnatal) sa fie de 42 de zile calendaristice.
 
Salariatele gravide care in ultimele 12 luni anterioare celei pentru care se acorda concediul medical, au un stagiu de cotizare de cel putin o luna sau perioade asimilate potrivit legi, beneficiaza de indemnizatia de maternitate.
 
De aceleasi drepturi beneficiaza si femeile care, din motive neimputabile lor, nu mai au calitatea de asigurat , daca nasc in termen de 9 luni de la data pierderii calitatii de asigurat. Faptul ca pierderea calitatii de asigurat nu s-a produs din motive imputabile persoanei in cauza se dovedeste cu acte oficiale eliberate de angajatori.
 
Indemnizatia de maternitate reprezinta 85% din media veniturilor din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare (baza de calcul).

Daca in baza de calcul intra si perioada in care salariata a urmat cursurile de zi ale invatamântului universitar (pe care le-a si absolvit) sau a beneficiat de concediu pentru cresterea copilului sau a beneficiat de pensie de invaliditate, baza de calcul o constituie salariul minim brut garantat in plata in perioada respectiva. 
Daca in baza de calcul intra si perioade in care salariatul a beneficiat de concedii si indemnizati de asiguri sociale, baza de calcul o constituie indemnizatiile din acel moment.
 
Cuantumul indemnizatiei de maternitate este egal cu produsul dintre media zilnica a bazei de calcul si procentul stabilit de lege (85%), multiplicat cu numarul de zile lucratoare din concediul de maternitate (prenatal sau postnatal). 
Indemnizatia de maternitate se suporta integral din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.
 
Plata indemnizatiei de maternitate se face cel mai târziu odata cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectiva.
In acest scop, salariata are obligatia de prezenta certificatul medical pâna cel mai târziu la data de 5 a lunii urmatoare celei pentru care a fost acordat concediul.
 

vineri, 6 septembrie 2013

Concediu Crestere Copil si alte venituri impozabile

 Potrivit art. 16 alin. (2) din OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, plata indemnizatiei prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) si art. 9 alin. (5) si (6) se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care:
a) beneficiarul este decazut din drepturile parintesti;
b) beneficiarul este indepartat, conform legii, de la exercitarea tutelei;
c) beneficiarul nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege in vederea incredintarii copilului spre adoptie;
d) beneficiarul nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege in vederea mentinerii masurii de plasament;
e) beneficiarul executa o pedeapsa privativa de libertate sau se afla in arest preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile;
f) copilul este abandonat ori este internat intr-o institutie de ocrotire publica sau privata;
g) beneficiarul a decedat;
h) in situatia in care beneficiarul nu mai indeplineste conditiile prevazute la art. 12;
i) beneficiarul realizeaza venituri supuse impozitului si copilul nu a implinit varsta de un an, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap;
j) se constata ca timp de 3 luni consecutive se inregistreaza mandate postale returnate.

Asadar, plata indemnizatiei pentru cresterea copilului se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care beneficiarul realizeaza venituri supuse impozitului si copilul nu a implinit varsta de un an, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap.
Prin urmare, pentru a putea beneficia de indemnizatie trebuie sa nu realizati venituri impozabile.

Conform pct. 7 din Anexa nr. 1 a OMMFPS 1474/2011 pentru aprobarea Instructiunilor de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG 111/2010
privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor se prevede astfel:

„De asemenea, in cazul asociatilor din cadrul unor societati comerciale, care nu pot prezenta documente care sa ateste faptul ca nu realizeaza venituri profesionale pe perioada pana la implinirea de catre copil a varstei de 1 an, 2 ani sau respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap, asa cum se mentioneaza la art. 6 alin. (5) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG 111/2010 privind concediul in indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobate prin HG 52/2011, denumite in continuare Normele metodologice aprobate prin HG 52/2011, este suficienta declaratia pe propria raspundere a persoanei ca nu realizeaza astfel de venituri si data de la care solicitantul se afla in concediu pentru cresterea copilului, datele si informatiile prezentate de respectiva persoana fiind supuse Codului penal cu privire la falsul in declaratii.”

Prin urmare, beneficiarul indemnizatiei pentru cresterea copilului care are calitatea de asociat va da o declaratie pe proprie raspundere ca nu realizeaza venituri profesionale. Veniturile din dividende nu se incadreaza in categoria veniturilor profesionale.

2. Conform art. 2 alin. (1) din OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului, incepand cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, denumite in continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia optional de urmatoarele drepturi:
a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap, precum si de o indemnizatie lunara;
b) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, precum si de o indemnizatie lunara.

Limitele minima si maxima ale indemnizatiei se stabilesc prin raportare la indicatorul social de referinta.

Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. a) se stabileste in cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR.
Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. b) se stabileste in cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 2,4 ISR.

Astfel cum prevede art. 3 alin. (1) si (2) veniturile din salarii, din activitati independente si din activitati agricole prevazute la art. 2 alin. (1) sunt cele definite la art. 46, art. 55 alin. (1) si (2) si art. 71 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si reprezinta valoarea obtinuta dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil stabilit conform legii, corespunzator fiecarei categorii de venit.

Veniturile care se iau in considerare pentru stabilirea nivelului indemnizatiei pentru cresterea copilului reprezinta, dupa caz:
a) suma incasata de persoana indreptatita, rezultata dupa aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul al impozitului determinata ca diferenta intre venitul net din salarii calculat prin deducerea din venitul brut a contributiilor obligatorii aferente unei luni si a deducerii personale acordate pentru luna respectiva si contributiile la fondurile de pensii facultative, precum si cotizatia sindicala platita in luna respectiva pentru veniturile din salarii, la locul unde se afla functia de baza;
b) suma incasata de persoana indreptatita, rezultata dupa aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul al impozitului determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora, pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri;
c) suma incasata de persoana indreptatita, calculata potrivit legii de catre platitorul acesteia, pentru perioadele prevazute la art. 2 alin. (5) si (6);
d) suma incasata de persoana indreptatita care realizeaza venituri supuse impozitului pe venit, dar care, potrivit legii, sunt scutite de plata acestuia sau sunt considerate neimpozabile;
e) suma rezultata dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activitati independente determinat in conditiile legii;
f) suma rezultata dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activitati agricole determinat in conditiile legii.

Asadar, la stabilirea indemnizatiei pentru cresterea copilului sunt luate in calcul veniturile din salarii, veniturile din activitati independente, veniturile din activitati agricole. Dividendele nu se incadreaza in niciuna dintre aceste categorii, ele sunt venituri din investitii astfel incat acestea nu se iau in calcul la stabilirea indemnizatiei pentru cresterea copilului.

Compensarea Concediului de Odihna art. 148 din Codul Muncii

Potrivit art. 148 din Codul muncii efectuarea concediului de odihna se realizeaza in baza unei programari colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor, pentru programarile colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programarile individuale. Programarea se face pana la sfarsitul anului calendaristic pentru anul urmator.

Asa cum rezulta din dispozitiile art. 148, programarea individuala se efectueaza de angajator cu consultarea salariatului. Odata ce programarea a fost efectuata apreciem ca angajatorul are obligatia sa o respecte, nefiind stabilite de legiuitor situatii in care angajatorul poate modifica unilateral data efectuarii concediului stabilita in conditiile art. 148. Daca am admite ca angajatorul poate modifica unilateral perioada concediului de odihna ce a fost programat ar insemna sa admitem ca angajatorul poate oricand sa stabileasca data concediului de odihna ceea ce contravine dispozitiilor art. 148 care stabilesc ca programarea concediului de odihna se face de angajator pana la sfarsitul anului calendaristic pentru anul urmator.
Concediul de odihna se acorda la cererea salariatului in perioada stabilita in conditiile mentionate mai sus.
De altfel, potrivit art. 8 din Codul muncii, relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte. Pentru buna desfasurare a relatiilor de munca, participantii la raporturile de munca se vor informa si se vor consulta reciproc, in conditiile legii si ale contractelor colective de munca.
Mai mult, conform art. 149 din Codul muncii salariatul este obligat sa efectueze in natura concediul de odihna in perioada in care a fost programat, cu exceptia situatiilor expres prevazute de lege sau atunci cand, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat. Astfel, daca are un motiv obiectiv, salariatul nu este obligat sa efectueze concediul de odihna in perioada in care a fost programat.

Nerespectarea de catre angajator a programarii efectuate nu este sanctionata in mod expres de lege.

In baza art. 19 lit. (i) din Legea inspectiei muncii nr. 108/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, inspectorul de munca, cu ocazia unui control, poate sa dispuna angajatorului masuri, in vederea remedierii intr-un timp determinat a neconformitatilor constatate iar nerespectarea acestor masuri se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei conform art. 20 din acelasi act normativ.
Zilele de concediu de odihna neefectuate pot fi platite in situatia incetarii contractului de munca.
Potrivit art. 146 alin. (3) din Codul muncii, angajatorul este obligat sa acorde concediu de odihna, pana la sfarsitul anului urmator, tuturor salariatilor care intr-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.

La alineatul (4) al aceluiasi articol, legiuitorul stabileste conditiile in care este permisa compensarea in bani a concediului de odihna.
Astfel, compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca.
Totodata, daca salariatul sufera un prejudiciu ca urmare a neaprobarii de catre angajator a cererii privind efectuarea concediului de odihna se poate adresa instantelor de judecata cu actiune in angajarea raspunderii patrimoniale a angajatorului.

Potrivit art. 268 cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:

a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;
b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;
c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;
d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia;
e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
In toate situatiile, altele decat cele prevazute mai sus, termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului.

In concluzie, numai in cazul incetarii contractului individual de munca angajatorul poate compensa in bani concediul de odihna neefectuat iar lipsa inlocuitorului nu este o scuza pentru ca angajatorul sa nu respecte legea.

Popririle pe conturile angajatorului - Solutia

In cazul popririlor pe salarii realizate in baza unui document emis conform legii, angajatorul este obligat sa procedeze la retinerea si virarea sumei astfel poprite. Cand face referire la cuantumul popririlor, in textul de lege se utilizeaza expresia "pana la".
Vom stabili daca aceasta preveder inseamna ca angajatorul poate proceda la emiterea unei decizii prin care sa stabileasca un cuantum mai mic de 13 sau 12 al popririi si daca aceasta decizie trebuie justificata si sustinuta cu documente.

De asemenea, vom vedea care sunt riscurile angajatorului in cazul unei astfel de decizii.

Solutia:

Din dispozitiile Codului de procedura civila reiese ca in calitate de tert poprit angajatorul are obligatia efectuarii popririi astfel cum rezulta din documentele inaintate acestuia de catre executorul judecatoresc in cadrul procedurii de executare silita, respectiv adresa de infiintare a popririi in care se va preciza si titlul executoriu in temeiul caruia s-a infiintat poprirea, ce va fi comunicata tertului poprit impreuna cu incheierea de incuviintare a executarii sau un certificat privind solutia pronuntata in dosar. Totodata,  cheltuielile de executare pe care le datoreaza debitorul sunt stabilite de exectorul judecatoresc prin incheiere.

Potrivit art. 780 alin. (1) din Codul de procedura civila, salariile si alte venituri periodice, pensiile acordate in cadrul asigurarilor sociale, precum si alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia pot fi urmarite:

a) pana la jumatate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau alocatie pentru copii;
b)pana la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
Totodata, conform art. 786 alin. (1) din Codul de procedura civila, in termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de bani datorate in viitor, de la scadenta acestora, tertul poprit este obligat:

1.sa consemneze suma de bani, daca creanta poprita este exigibila, sau, dupa caz, sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sa trimita dovada executorului judecatoresc, in cazul popririi infiintate pentru realizarea altor creante decat cele aratate la pct. 2;
2.sa plateasca direct creditorului suma retinuta si cuvenita acestuia, in cazul sumelor datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii. La cererea creditorului, suma ii va fi trimisa la domiciliul indicat sau, daca este cazul, la resedinta indicata, cheltuielile de trimitere fiind in sarcina debitorului.
Legea nu a atribuit tertului poprit vreun drept de a stabili suma ce va putea fi poprita.
Expresia folosita de legiuitor “pana la" se refera la limita maxima ce poate face obiect al popririi din veniturile debitorului.  
Insa angajatorul in calitate de tert poprit nu are nici un drept de a emite vreun act/decizie prin care sa stabileasca procentul ce va afecta veniturile salariatului, el avand doar rolul de a efectua poprirea astfel cum aceasta a fost infiintata prin actele comunicate.
Potrivit art. 789 alin. (1) din Codul de procedura civila, daca tertul poprit nu isi indeplineste obligatiile ce ii revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmaritor, debitorul sau executorul judecatoresc, in termen de cel mult o luna de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.
Conform alin. (9) din acelasi articol, tertul poprit care, cu rea-credinta, a refuzat sa isi indeplineasca obligatiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeasi hotarare de validare, cu o suma cuprinsa intre 2.000 lei si 10.000 lei.
Art. 791 alin. (1) din Codul de procedura civila, stabileste ca hotararea de validare ramasa definitiva are efectul unei cesiuni de creanta si constituie titlu executoriu impotriva tertului poprit, pana la concurenta sumelor pentru care s-a facut validarea.
Totodata, conform alin. (2) din acelasi articol, dupa validarea popririi, tertul poprit va proceda, dupa caz, la consemnarea sau plata prevazuta la art. 786, in limita sumei determinate expres in hotararea de validare. In caz de nerespectare a acestor obligatii, executarea silita se va face impotriva tertului poprit, pe baza hotararii de validare, in limita sumei ce trebuia consemnata sau platita.

joi, 5 septembrie 2013

Discriminare bazata pe criteriul de sex

Prin discriminare bazata pe criteriul de sex se intelege discriminarea directa si discriminarea indirecta, hartuirea si hartuirea sexuala a unei persoane de catre o alta persoana la locul de munca sau in alt loc in care aceasta isi desfasoara activitatea, precum si orice tratament mai putin favorabil cauzat de respingerea unor astfel de comportamente de catre persoana respectiva ori de supunerea sa la acestea.
(art.4, lit. g) Legea nr. 202/2002 cu privire la egalitatea de sanse si tratament intre femei si barbati, cu modificarile si completarile ulterioare)
- prin discriminare directa se intelege situatia in care o persoana de un anumit sex este tratata mai putin favorabil decat o alta persoana de sex opus intr-o situatie similara. Exemplu: Concedierea unei femei din motive legate de starea ei de graviditate;
- discriminarea indirecta inseamna situatia in care o dispozitie, un criteriu sau o practica, aparent neutra, dezavantajeaza in special persoanele de un anumit sex in raport cu alte persoane de alt sex. Exemplu: O oferta de lucru in care se mentioneaza angajarea pe un anumit post doar a barbatilor fara o motivatie intemeiata legata de specificul biologic;
- prin hartuire sau hartuire sexuala se intelege situatia in care se manifesta un comportament nedorit, legat de sexul persoanei, sau dupa caz un comportament nedorit cu conotatie sexuala, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, avand ca obiect sau ca efect lezarea demnitatii persoanei in cauza si crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor. Exemplu: Discreditarea activitatii unui coleg sau izolarea sociala a acestuia si/sau expunerea la un comportament denigrant cu caracter sexual.

Nu sunt considerate discriminari:

- masurile speciale prevazute de lege pentru protectia maternitatii, nasterii, lauziei, alaptarii si cresterii copilului;
- actiunile pozitive pentru protectia anumitor categorii de femei sau barbati;
- diferenta de tratament bazata pe o caracteristica de sex cand, datorita naturii activitatilor profesionale specifice avute in vedere sau a cadrului in care acestea se desfasoara, constituie o cerinta profesionala autentica si determinanta atat timp cat obiectivul e legitim si cerinta proportionala.
Autoritatile carora te poti adresa in cazul in care te consideri discriminat/a dupa criteriul de sex sunt:

Fapte de discriminare pe piata muncii:

- Inspectia Muncii prin inspectoratele teritoriale de munca;
- sindicatele sau organizatiile neguvernamentale care urmaresc protectia drepturilor omului, precum si alte persoane juridice care au un interes legitim in respectarea principiului egalitatii de sanse si de tratament intre femei si barbati pot, la cererea persoanelor discriminate, reprezenta/asista aceste persoane in cadrul procedurilor administrative;
- instantele de judecata;
- Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Directia Egalitate de sanse intre Femei si Barbati.

Recomandare a fiselor de instruire SSM si PSI

Fisa de instruire individuala privind securitatea si sanatatea in munca se completeaza numai in timpul instruirii.

Este obligatorie completarea tuturor coloanelor.
In nicio situatie nu trebuie lasat spatiu intre liniile tiparite (ex. schimbarea anului).
Completarea fisei de instruire individuala privind securitatea si sanatatea in munca se face numai cu pix cu pasta sau stilou.
Ori de cate ori se schimba domiciliul, de atatea ori se ia o noua declaratie privind traseul de deplasare de acasa la serviciu si retur, precum si durata deplasarii.
Data testului trebuie sa fie aceeasi cu data la care s-a efectuat instruirea introductiv generala si s-a consemnat in fisa de instruire individuala.
Nici o pagina din cadrul fisei de instruire individuale privind securitate si sanatate in munca nu trebuie sa fie stampilata.
Nu se admit stersaturi, lipituri, taieturi cu niciun instrument de scris.

Nu se admite nicio modificare de scriere.
In cazul epuizarii filelor din fisa de instruire individuala, este interzis sa se adauge file in plus.

Atentie! Fisa de instruire individuala se completeaza numai in timpul instruirii

miercuri, 4 septembrie 2013

Modalitatile in care contractul individual de munca poate sa inceteze:

Codul muncii prevede in mod expres modalitatile in care contractul individual de munca poate sa inceteze:
 
- de drept;
- ca urmare a acordului partilor;
- ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, in cazurile si in conditiile limitativ prevazute de lege.
 
1. Incetarea de drept a contractului individual de munca
 
Potrivit art. 56 din Codul muncii, contractul individual de muncainceteaza de drept:
 
a) la data decesului salariatului sau al angajatorului persoana fizica, precum si in cazul dizolvarii angajatorului persoana juridica, de la data la care angajatorul si-a incetat existenta conform legii;
b) la data ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti de declarare a mortii sau a punerii sub interdictie a salariatului sau a angajatorului persoana fizica;
c) la data indeplinirii cumulative a conditiilor de vârsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicarii deciziei de pensie in cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate partiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limita de vârsta cu reducerea vârstei standard de pensionare;
d) ca urmare a constatarii nulitatii absolute a contractului individual de munca, de la data la care nulitatea a fost constatata prin acordul partilor sau prin hotarâre judecatoreasca definitiva;
e) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in functia ocupata de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neintemeiate, de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti de reintegrare;
f) ca urmare a condamnarii la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti;
g) de la data retragerii de catre autoritatile sau organismele competente a avizelor, autorizatiilor ori atestarilor necesare pentru exercitarea profesiei;
h) ca urmare a interzicerii exercitarii unei profesii sau a unei functii, ca masura de siguranta ori pedeapsa complementara, de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti prin care s-a dispus interdictia;
i) la data expirarii termenului contractului individual de muncaincheiat pe durata determinata;
j) retragerea acordului parintilor sau al reprezentantilor legali, in cazul salariatilor cu vârsta cuprinsaintre 15 si 16 ani.
In toate aceste situatii contractul individual de muncainceteaza independent de vointa dvs. sau a salariatului. Dvs. veti emite un act de constare a incetarii pe baza caruia se va mentiona incetarea in registrul de evidenta a salariatilor.
 
 
2. Incetarea contractului individual de munca prin acordul partilor
 
Este cea mai frecventa modalitate de incetare a contractului de munca.De regula, salariatul solicita printr-o cerere angajatorului incetarea raporturilor de muncaincepând cu o anumita data. Angajatorul accepta cererea salariatului si emite  o decizie pe care o comunica salariatului in termen de 5 zile de la perfectarea ei. 
 
3. Incetarea contractului individual de munca prin vointa unilaterala a uneia dintre parti
 
Contractul individual de muncainceteaza prin vointa prin vointa unilaterala a uneia dintre partiin doua situatii:
 
1) Salariatul demisioneaza;
2) Angajatorul dispune concedierea salariatului.
 
1) Demisia 
 
Demisia reprezinta actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupaimplinirea unui termen de preaviz.
Termenul de preaviz nu poate fi mai mare de 20 zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie, respectiv de 45 de zile lucratoare pentru salariatii care ocupa functii de conducere.
 
2) Concedierea
 
Concedierea reprezintaincetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului.
Ea poate fi dispusa:
 
a) pentru motive care tin de persoana salariatului;
b)pentru motive care nu tin de persoana salariatului.
 
a) Concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului;
 
Conform art. 61 din Codul muncii, dvs. puteti dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului in urmatoarele situatii:
 
a) in cazul in care salariatul a savârsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sanctiune disciplinara;
b) in cazul in care salariatul este arestat preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile, in conditiile Codului de procedura penala;
c) in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizicasi/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia saisi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat;
d) in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de muncain care este incadrat.
 
Cel mai adesea salariatul este concediat pentru ca  savârseste abateri grave sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii. In aceasta situatie concedierea poate fi dispusa numai dupaindeplinirea de catre angajator a cercetarii disciplinare prealabile si in termenele stabilite de lege.
 
 
b )Concedierea  pentru motive care nu tin de persoana salariatului
 
Conform art. 66 din Codul, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului poateindividuala sau colectiva.
Prin concediere individuala intelegem incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectivasi sa aiba o cauza realasi serioasa
 
Prin concediere colectiva se intelege concedierea, intr-o perioada de 30 zile calendaristice, a unui numar de:
a) cel putin 10 salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati mai mult de 20 salariati si mai putin de 100 salariati;
b) cel putin 10% din salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati cel putin 100 salariati, dar mai putin de 300 salariati.