Situatii care pot declansa concedierea disciplinara

"Angajatorul poate dispune concedierea unui salariat in cazul in care a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sanctiune  disciplinara", definitie data de art. 61 alin. (1) din Codul muncii, republicat in Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011.

Subordonarea disciplinara presupune puterea angajatorului de a stabili regulile de functionare a activitatii specifice in unitate si de a stabili sanctiuni specifice fiecarei fapte a salariatului care ar aduce atingere acestei functionari.

Angajatorul are dreptul prin lege de a aplica sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.

"Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici" (art. 247 alin. (2) din Codul muncii).

Concedierea disciplinara este cea mai grava dintre sanctiunile disciplinare enumerate in art. 248 din Codul muncii:

a) avertismentul scris;
b) retrogradarea din functie;
c) reducerea salariului de baza;
d) reducerea salariului de baza si, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere;
e) desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.
Ca urmare a modificarii intervenite prin Legea nr. 40/2011, publicata in Monitorul Oficial nr. 225 din 31 martie 2011, suspendarea contractului de munca nu mai face parte dintre sanctiunile disciplinare care se pot aplica de catre angajator.

De aceea, pentru a incepe si a derula corect o procedura de concediere disciplinara legala, recomandam intocmirea, potrivit legii, a Regulamentului Intern. Este bine ca prin regulamentul intern sa se stabileasca, tinand cont de specificul activitatii, care sunt acele fapte grave sau care prin repetare perturba grav activitatea angajatorului. Folosind experientele anterioare, mentionati faptele ce va pun in pericol buna desfasurare a activitatii si sanctiunile aplicabile acestora.

In momentul semnarii contractului de munca, salariatul accepta implicit si puterea disciplinara a angajatorului care are obligatia de a-i aduce la cunostinta pretentiile sale prin Regulamentul intern.

Exemplu
1. O societate care realizeaza programe soft poate considera abatere grava neglijenta neconservarii secretului referitor la un program aflat sub licenta.
2. Casierul poate aduce atingere activitatii angajatorului daca permite patrunderea persoanelor straine in incaperea cu bani si alte valori sau daca nu preda la timp banii la banca.
3. Parasirea unui utilaj in timpul functionarii (ex. strungul) daca era necesara prezenta
si supravegherea sa pentru buna functionare si asigurarea securitatii colegilor.
4. Dormitul in post sau consumul de bauturi alcoolice in cazul paznicului unei unitati.

Alegerea acestor fapte si calificarea lor ca abatere grava o veti face tinand cont de specificul activitatii dvs.

Cum poate aprecia angajatorul gravitatea abaterii disciplinare savarsite de catre salariat, pentru a dimensiona corect sanctiunea aplicabila?

Criteriile prevazute in art. 250 din Codul muncii sunt urmatoarele:

a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita (cand, unde, cum, de ce?);
b) gradul de vinovatie a salariatului;
c) consecintele abaterii disciplinare;
d) comportarea generala in serviciu a salariatului;
e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.

Sanctiunile disciplinare anterioare vor fi luate in considerare numai la stabilirea comportamentului general al salariatului. Salariatul nu poate fi pedepsit pentru aceeasi fapta de mai multe ori.

Totusi din aceasta succesiune de fapte rezulta o atitudine negativa fata de disciplina in unitate, putand fi dispusa concedierea la o noua abatere importanta, deoarece exista riscul perpetuarii acestui comportament.

Daca din analiza acestor imprejurari rezulta ca fapta savarsita de catre salariat are caracter grav sau repetat, justificand masura concedierii disciplinare, angajatorul va declansa procedura unei asemenea concedierii.

Codul muncii nici nu defineste, nici nu enumera abaterile grave. Abaterea grava reprezinta fapta savarsita cu vinovatie care, prin caracterul si urmarile sale, face imposibila continuarea relatiilor de munca cu angajatorul, justificand desfacerea disciplinara a contractului de munca.

In ceea ce priveste abaterile repetate, concedierea salariatului este posibila atunci cand, in urma constatarii incalcarii repetate a obligatiilor de munca, angajatorul poate trage concluzia ca salariatul, daca nu ar fi concediat, ar continua probabil sa savarseasca asemenea abateri.

Concedierea disciplinara are si un caracter preventiv. Angajatorul incearca sa protejeze interesele companiei prin eliminarea salariatilor care prezinta un potential de indisciplina. De aceea, va putea fi contestata concedierea unui salariat care a savarsit doua abateri disciplinare lipsite de gravitate, daca nu ar decurge in niciun fel o deficienta comportamentala de ordin general, daca nu este probabila repetarea lor.

Nu exista o lista de fapte care constituie abateri disciplinare, dar din practica judecatoreasca rezulta ca cele mai frecvente exemple de abateri, de natura a atrage concedierea disciplinara - fie din cauza gravitatii, fie din cauza repetarii lor -  sunt urmatoarele:

a) Nerespectarea programului de lucru

- Lipsa nejustificata si repetata de la serviciu - indiferent daca este vorba despre absente inregistrate cu intermitente sau de lipsa de la programul de lucru a unui numar de zile succesive.

Chiar daca nu ati prevazut in Regulamentul intern posibilitatea concedierii disciplinare in cazul acumularii unui numar de absente nemotivate, concedierea poate interveni in ipoteza in care functionarea firmei a fost afectata. Altfel spus, caracterul de abatere grava al absentelor nemotivate nu este determinat intotdeauna de numarul de zile absentate, cat de impactul absentelor asupra companiei. Fireste, angajatorul trebuie sa se pregateasca sa probeze in instanta faptul ca absentele
respective au produs un impact deosebit.

Exemplu
Salariatul absenteaza nemotivat exact in ziua in care urma sa semneze, ca reprezentant al unitatii, un contract important pentru aceasta. Contractul este pierdut. Ca urmare, concedierea disciplinara se justifica.

Intarzieri repetate. Nu exista un numar prestabilit de intarzieri dupa care se dispune concedierea; practic angajatorul poate decide de la caz la caz.

Intarzierile de la program sunt greu de urmarit. Sunt necesare fie sisteme electronice de monitorizare, fie un personal atent care sa verifice prezenta la lucru a salariatilor. Veti tine cont in aprecierea caracterului repetat al acestei abateri de frecventa intarzierilor, de durata lor si, de ce nu, de situatia angajatului. In cazul in care observati tendinta unora de a intarzia frecvent puteti propune un program decalat.

Exemplu
Mamei care isi conduce copiii la scoala - ii puteti propune un program individualizat decalandu-i programul cu o jumatate de ora sau cu o ora.

b) Producerea de prejudicii

Concedierea disciplinara nu depinde neaparat de producerea unui prejudiciu. Dimpotriva, un salariat poate sa produca o stricaciune, dar angajatorul sa nu-i pretinda decat repararea pagubei, fara sa-l si sanctioneze disciplinar. De cele mai multe ori insa, producerea unui prejudiciu este consecinta nerespectarii disciplinei muncii.

Desigur, prejudicierea angajatorului prin producerea repetata de rebuturi poate fi motiv de concediere pentru necorespundere profesionala. Printre faptele prin care salariatul isi poate prejudicia angajatorul, unul dintre cele mai semnificative este incalcarea obligatiei de fidelitate fata de acesta. Obligatia de fidelitate este indatorirea salariatului de a urmari, in executarea muncii sale, interesele legitime ale patronului si de a se abtine de la orice actiune avand ca scop sau efect afectarea acestor interese. Ea cuprinde, generic, obligatia de neconcurenta si obligatia de confidentialitate.

Se vor stabili prin Regulamentul Intern faptele care aduc atingere obligatiei de confidentialitate si obligatiei de neconcurenta, precum si categoriilor de personal vizate pentru care s-au introdus clauze in contractul individual de munca.

c) Comportament periculos pentru sine sau pentru ceilalti

Conduita care poate fi sanctionata prin desfacerea disciplinara a contractului de munca consta intr-o incalcare a obligatiilor de serviciu, inclusiv a normelor de  comportare in unitate. In privinta acestora din urma, comportamentul in raporturile cu colegii sau din perspectiva normelor de protectie a muncii poate imbraca forma unor abateri disciplinare, de natura a atrage concedierea salariatului.

Drept urmare, nerespectarea normelor si instructiunilor de protectia muncii refuzul de a purta echipament de protectie, fumatul in zone interzise etc. pot fi considerate de instanta motive pentru concedierea disciplinara a salariatului. Crearea sau mentinerea unei stari de tensiune in colectivul de munca poate reprezenta, de asemenea, un motiv de concediere din pricina consecintelor pe care le poate avea asupra procesului de munca in general.

Exemplu
- actele de violenta provocate de salariat sau la care acesta participa;
- conflictele personale sau ostilitatea dintre salariati, de natura a ameninta cursul afacerii;
- imprejurarea in care unul dintre salariati este sau devine periculos pentru ceilalti;
- violenta de limbaj;
- nerespectarea normelor de igiena in unitatile de alimentatie publica;
- comportament periculos din perspectiva normelor de asigurare a sanatatii si securitatii in munca, nerespectarea normelor si instructiunilor de securitate a muncii, refuzul de a purta echipament de securitate sau echipament de lucru;
- fumatul in zone interzise, consumul de bauturi alcoolice etc.

d) Insubordonarea

Incheierea contractului de munca are printre efecte subordonarea ierarhica, ca o conditie a organizarii si eficientei muncii. In consecinta, actele de insubordonare reprezinta incalcari ale obligatiilor de munca, justificand, in cazul in care au caracter grav sau repetat, desfacerea disciplinara a contractului de munca.

Numai refuzul executarii unui ordin legal, conform ordinii publice si bunelor moravuri, poate fi sanctionat cu concedierea disciplinara. Nu constituie abatere disciplinara refuzul unui angajat de a efectua o manevra periculoasa pentru sanatatea si securitatea sa si a colegilor.

Exemplu

- Dispozitia superiorilor de a prelungi functionarea unui echipament tehnic care nu mai este corespunzator, suprasolicitarea unui echipament la ordinul superiorului.
- Obligarea angajatului de a comercializa programe de soft piratate in scopul obtinerii de profit de catre angajator.

e) Neglijenta

Vinovatia reprezinta unul dintre elementele abaterii disciplinare. Cu toate acestea, nu numai faptele savarsite intentionat, dar si cele savarsite din neglijenta, daca sunt repetate sau daca, in raport cu circumstantele cauzei, apar ca fiind grave, pot fi sanctionate cu desfacerea disciplinara a contractului de munca.

La aprecierea vinovatiei, angajatorul va tine cont de specificul postului si de asteptarile pe care le poate avea in mod normal de la ocupantul acestui post.

Exemplu:
Constituie abatere disciplinara neglijenta in indeplinirea atributiilor de serviciu din partea unui salariat care a fost selectat pentru postul respectiv tocmai pentru a fi riguros:

- utilizatorii unor instalatii de mare precizie,
- responsabilul cu sanatatea si securitatea muncii care nu verifica starea
echipamentului de protectie la distribuire si in timpul utilizarii,
- lucratori cu substante periculoase (explozivi),
- lucratori in spatii cu potential pericol (benzinarii).

Cumul de functii la acelasi angajator

Avem urmatoarea situatie ... O persoana care se ocupa de SSM si care conform L 3192006 trebuie sa aiba CIM de 8 ore cu functia aprobata in COR pentru activitatea de lucrator desemnat si cu atributii in fisa postului de SSM, PSI si cel mult protectia mediului. Poate aceasta persoana sa aiba la acelasi angajator 2 contracte de munca de 8 ore cu specificarea timpului de munca program flexibil, un contract fiind pentru responsabilitati SSM si PSI, iar celalalt contract pentru specialist resurse umane

Raspuns:

Nicio dispozitie legala nu interzice cumulul de functii la acelasi angajator. Art. 35 alin. (1) din Codul muncii prevede ca orice salariat are dreptul de a cumula mai multe functii, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea. Astfel cum se poate observa, textul de lege nu face distinctie intre cumulul la acelasi angajator si cumulul la angajatori diferiti.

In ceea ce priveste timpul de lucru, prevederile din Codul muncii referitoare la durata timpului de munca au in vedere timpul de lucru in temeiul unui singur contract individual de munca Insa, in situatia in care, cumulul de functii are loc la acelasi angajator, durata normala a timpului de lucru pentru toate functiile cumulate nu ar trebui sa depaseasca 40 de ore pe saptamana. Daca un salariat incheie cu acelasi angajator doua contracte individuale de munca, astfel incat, cumuland cele doua functii s-ar ajunge la depasirea duratei maxime a timpului de lucru, ar putea fi angajata raspunderea angajatorului pentru nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la timpul de lucru.

Sanctionarea disciplinara, inregistrarea in REVISAL

In randurile urmatoare, vom stabili daca este necesara incheierea unui act aditional la CIM pentru a se opera in REVISAL reducerea salariala corespunzatoare sau daca este suficienta decizia de sanctionare.

Potrivit dispozitiilor HG 5002011, orice modificare a salariului trebuie anuntata, iar modificarea salariului (in timpul executarii contractului) impune incheierea unui act aditional, cu exceptia situatiei in care o asemenea modificare este prevazuta in mod expres de lege.

Modificarea salariului de baza poate interveni insa si prin actul unilateral al angajatorului cu titlu de sanctiune disciplinara, aplicarea sanctiunilor disciplinare fiind o prerogativa a angajatorului iar acordul salariatului nemaifiind necesar.

Intrucat salariul de baza constituie element al REVISAL, sunt angajati ITM care apreciaza ca se vor inregistra inclusiv modificarile acestuia ca urmare a sanctiunii disciplinare dispuse de angajator si ca este necesar act aditional. Parerile insa nu sunt unitare si se pare ca ITM-urile aplica dispozitiile legale in functie de interpretarea data la nivel local.

Solutia consultantului:
In conformitate cu dispozitiile art. 248 alin. (1) din Codul muncii una dintre sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul savarseste o abatere disciplinara este reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%.

Procentul cuprins intre 5-10% se aplica la salariu de baza inscris in contractul individual de munca si in registrul general de evidenta a salariatilor.

Inregistrarea in registrul general de evidenta a salariatilor (Revisal) a reducerii salariului de baza ca sanctiune disciplinara nu este prevazuta expres de HG 500/2011. Apreciem, insa, ca aceasta trebuie inregistrata in registrul general de evidenta a salariatilor(Revisal) intrucat vizeaza modificarea unui element al registrului de evidenta a salariatilor (Revisal).
Astfel, consideram ca reducerea salariului de baza ca sanctiune disciplinara se inregistreaza in registrul general de evidenta a salariatilor (Revisal) in baza deciziei de sanctionare disciplinara.

Modificarea contractului individual de munca este reglementata de art. 41-48 din Codul muncii
republicat, si implica obligatoriu acordul salariatului.

Conform dispozitiilor art. 41 alin. (3) lit. e) din Codul muncii: modificarea contractului individual de munca se refera la oricare dintre  elementele: (...) e) salariul.

Potrivit dispozitiilor art. 17 alin. (1) din Codul muncii, anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana selectata in vederea angajarii ori, dupa caz, salariatul, cu privire la clauzele esentiale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract sau sa le modifice.
Potrivit dispozitiilor art. 17 alin. (5) din Codul muncii, Orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (2) in timpul executarii contractului individual de munca impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 20 zile lucratoare de la data aparitiei modificarii, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare este prevazuta in mod expres de lege.

In cazul in care salariatul este de acord cu diminuarea salariului incheiati un act aditional la contractul individual de munca.

Reducere de activitate cu oferire de alte locuri de munca

Intrebare: In cadrul societatii noastre suntem nevoiti sa reducem cateva posturi din cauza reducerii activitatii. Pentru persoanele a caror posturi se reduc am putut oferi alte locuri de munca dar acestea sunt pe perioada determinata pana la sfarstul anului cu posibilitatea de prelungire si pe anul viitor in functie de cerinte. Intrebarea mea este daca acest lucru este legal, adica oferirea unor posturi pe perioada determinata in locul celor pe perioada nedeterminata, dar care urmeaza sa fie reduse?

Solutia:
La nivelul societatii in functie de necesitatea existenta la un anumit moment, precum si tinand cont de activitatile pe care trebuie sa le indeplineasca unitatea in cauza, se elaboreaza si se aproba o noua structura organizatorica si se stabilesc noile functii, atributii si conditiile specifice pentru ocuparea fiecarui post in parte. Astfel, pe baza acestor documente se aproba inclusiv un nou stat de functii, in care vor fi cuprinse noile functii.

Asadar, trebuie sa se identifice locurile de munca care vor fi desfiintate, iar desfiintarea acestora trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa. Desfiintarea efectiva se verifica astfel prin consultarea statului de functii sau a structurii organizatorice a unitatii. Desfiintarea locului de munca nu este efectiva daca este urmata de reinfiintarea, dupa scurt timp, a aceluiasi loc de munca. Nici schimbarea denumirii postului nu poate fi considerata a fi o desfiintare efectiva a locului de munca.

Pentru ca o cauza sa fie reala si serioasa este necesar sa fie intrunite urmatoarele conditii:

- caracterul obiectiv, adica sa fie impusa de unul sau mai multe motive are nu au legatura cu persoana salariatului;
- sa fie precisa, adica sa nu disimuleze un alt temei;
- sa fie serioasa, motivele fara legatura cu persoana salariatului sa aiba o anumita gravitate care sa impuna reducerea locurilor de munca (cum ar fi dificultatile economice, transformarile tehnologice).

Ulterior aprobarii structurii organizatorice si a statului de functii, prin act administrativ al conducatorului unitatii, se va trece la identificarea persoanelor care indeplinesc conditiile de incadrare, precum si a persoanelor ale caror posturi au fost desfiintate. Persoanele ale caror posturi se desfiinteaza vor fi notificate si vor fi avizati cu privire la acordarea termenului de preaviz. Art. 75 alin. (1) din Codul muncii prevede ca persoanele concediate in temeiul art. 65 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare.

Intrucat la art 76 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, se stipuleaza ca decizia de concediere trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu durata preavizului acest fapt nu exclude posibilitatea ca angajatorul printr-un act anterior emiterii deciziei de concediere respectiv printr-o notificare scrisa, sa aduca la cunostinta salariatului in cauza faptul ca beneficiaza de un termen de preaviz, ci dimpotriva constituie o garantie a faptului ca salariatul a avut cunostinta in mod efectiv de intentia angajatorului de a denunta unilateral contractul individual de munca si ca i s-a acordat un termen in care sa isi gaseasca un alt loc de munca.
Acordarea preavizului este o formalitate care se inscrie in procedura prevazuta de lege stabilita de art.78 din Codul muncii, iar neacordarea acestuia atrage sanctiunea nulitatii deciziei de concediere Asadar, un aspect de nelegalitate care poate afecta atat conditiile de fond ale deciziei de concediere cat si masura concedierii in sine, pentru luarea sa cu incalcarea procedurii prevazute de lege il reprezinta neacordarea preavizului la concediere

Potrivit art.76 din Codul muncii, decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu:
a) motivele care determina concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.
Decizia trebuie sa fie motivata in fapt, cu mentionarea motivelor care determina concedierea (in cazul reorganizarii cu aratarea considerentelor ce au stat la baza reorganizarii si desfiintarii postului respectiv), si in drept, adica cu precizarea temeiului juridic al concedierii.
Avand in vedere ca si decizia de concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului poate fi atacata in instanta de catre salariat, apreciem ca aceasta va cuprinde si mentiuni privind termenul in care poate fi contestata, precum si instanta judecatoreasca la care se contesta.
Decizia de concediere va cuprinde si data emiterii, numarul de inregistrare la registratura angajatorului, semnatura celui in drept sa ia o astfel de decizie si stampila angajatorului. Totodata, decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului, in conformitate cu dispozitiile art. 77 din Codul muncii.

Asadar, intrucat practic posturile persoanelor din speta dvs. vor fi desfiintate, acestea vor fi concediate, conform prevederilor art. 65 si urm. din Codul muncii, iar in perioada de preaviz unitatea poate pune la dispozitia salariatilor sai locurile de munca vacante. In masura in care salariatii in cauza, indeplinesc conditiile cerute de fisa postului acestia vor putea fi incadrati pe noile functii cu contracte de munca pe durata determinate sau vor putea opta pentru indemnizatie de somaj.

conflict colectiv este supus unor conditii legale

Declansarea unui conflict colectiv este supusa unor conditii legale, a caror nerespectare atrage invalidarea intregului demers al angajatilor. in plus, atari conflicte colective se pot desfasura numai inlauntrul unor limite, dincolo de care actiunea angajatilor, avand caracter nelegal, poate fi sanctionata disciplinar, patrimonial si, in anumite situatii, chiar penal:

a) Interdictia declansarii de conflicte colective pentru modificarea unui act normativ

Art. 157 din Legea nr. 61/2011 preia interdictia cuprinsa anterior in art. 8 din Legea nr. 168/1999 prevazand ca: "nu pot constitui obiect al conflictelor colective de munca revendicarile angajatilor pentru a caror rezolvare este necesara adoptarea unei legi sau a altui act normativ".
Principala premisa a declansarii unui conflict de interese este urmatoarea: salariatii au, in raport cu angajatorul o anumita pretentie, careia insa angajatorul nu intelege sa ii dea curs. O atare pretentie trebuie, evident, sa fie de competenta angajatorului, indeplinirea ei sa stea in puterile acestuia, sa poata fi, in mod legal, acceptata de catre angajator.
Ca urmare, salariatii nu i-ar putea pretinde angajatorului nerespectarea legii sau modificarea acesteia.
Chestiunea se complica putin atunci cand este vorba despre salariatii bugetari sau ai unor societati cu capital de stat. Majoritatea drepturilor acestora - intai de toate drepturile salariale - sunt prevazute in acte normative.

Speta
O speta solutionata de Curtea de Apel Bucuresti este ilustrativa in acest sens: Dec. civ. nr. 18866/R din 30 iunie 2005, Sectia a VII-a civila si pentru cauze privind conflictele de munca si asigurari sociale.
Bugetul de venituri si cheltuieli al angajatorului (Compania Nationala a Cailor Ferate "C.F.R." - S.A.) era aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 145/2005. Angajatorul nu ar fi putut da curs revendicarii salariatilor, constand in majorarea salariilor, decat prin modificarea respectivei hotarari a Guvernului. in speta, instanta de fond a socotit ca Hotararea Guvernului in discutie este, de fapt, un act de gestiune al asociatului unic - statul roman - prin care acesta isi gestioneaza interesele in proprietatea sa. Tribunalul a retinut ca "a considera Hotararea Guvernului nr. 145/2005 un act normativ in sensul celor prevazute de art. 8 din Legea nr. 168/1999 ar insemna ca salariatii sa fie lipsiti de dreptul de greva prevazut de legea fundamentala, orice revendicare salariala a acestora lovindu-se de acest «zid» de netrecut, in conditiile art. 8 din Legea nr. 168/1999".

"Daca in societatile private - a aratat tribunalul - patronatul dispune prin ordine, dispozitii, hotarari ale consiliului de administratie sau decizii, statul roman prin guvernul sau dispune cu privire la bunurile sale prin hotarari de guvern care au acelasi caracter ca si dispozitiile din domeniul privat si care nu sunt decat acte de gestiune. O hotarare de guvern este un act normativ in intelesul art. 8 din Legea nr. 168/1999, numai si numai cand reglementarea sa priveste relatii sociale cu aplicabilitate generala si valabile pentru toate categoriile sociale".

Curtea de Apel a admis recursul declarat de angajator. Ea a apreciat ca "Hotararea Guvernului nr. 145/2005 a fost data, asa cum rezulta din preambulul acesteia, in organizarea executarii Legii bugetului de stat pe anul 2005. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa nu distinge intre hotararile de guvern prin prisma reglementarilor care se dau prin acestea, avand toate un caracter de act normativ. De altfel, caracterul de act de gestiune nu a fost atribuit de legiuitor prin niciun text de lege, in intelesul sau larg, asa incat cu atat mai putin instanta de judecata poate interpreta caracterul unei hotarari de Guvern ca fiind un act de gestiune si nu un act normativ".

Fireste ca nu exista acte normative in inteles general si acte normative in intelesul art. 8 din Legea nr. 168/1999. O hotarare a Guvernului este un act normativ. Solutia Curtii de Apel, altminteri judicioasa, pune insa in lumina sfera aplicabilitatii art. 8 (preluat in prezent de Legea nr. 62/2011) si consecintele practice ale interdictiei pe care acesta o contine, in special in ceea ce priveste personalul din sectorul public. De altfel, insusi Comitetul pentru Libertate Sindicala al Organizatiei Internationale a Muncii s-a aratat prudent in legatura cu acest subiect: "Comitetul este constient ca negocierea colectiva in sectorul public necesita verificarea resurselor disponibile in cadrul diferitelor organisme sau intreprinderi, daca aceste resurse depind de bugetul de stat" (Culegerea de decizii si principii ale Comitetului pentru Libertate Sindicala al Consiliului de Administratie al Biroului International al Muncii, pct. 898).

Aceasta nu conduce insa la concluzia ca dreptul la negocieri colective ar avea un alt continut sau o alta subs tanta in sectorul public, fata de cel privat.

b) Interdictia declansarii de conflicte colective pe parcursul derularii unui contract colectiv/acord colectiv

Un conflict colectiv poate interveni numai cu prilejul negocierii contractului colectiv (in cazul salariatilor) respectiv al acordului colectiv (in cazul functionarilor publici). Astfel de conflicte au asadar caracter pre-contractual, putand interveni numai in faza preliminara, de negociere.

Consecinta acestei restrictii fundamentale o constituie faptul ca, daca prin lege se impun conditii suplimentare pentru o atare negociere colectiva, aceasta atrage automat restrangerea posibilitatii de declansare de conflicte colective.

Altfel spus, cu cat le este mai greu salariatilor sa participe la negocierea colectiva, cu atat le va fi mai greu sa declanseze un conflict colectiv de munca. Odata contractul/acordul colectiv incheiat, conflictul colectiv este exclus.

Din acest moment se poate pune doar problema nerespectarii unei prevederi sau alteia din contract/acord, ceea ce poate genera doar un conflict de drepturi (in limbajul - consideram impropriu - folosit de catre legiuitorul de astazi, un conflict individual). Dar conflictele individuale nu se pot solutiona niciodata prin mijloace colective de actiune, de tipul grevei. Deci greva este exclusa atata timp cat un contract/acord colectiv este in fiinta.

Drept urmare, desi conditionarea declansarii conflictului colectiv de momentul negocierii contractului/acordului colectiv pre-exista Legii nr. 62/2011, multiplicarea prin acest act normativ a conditiilor in care negocierea poate avea loc in mod legal se repercuteaza asupra posibilitatilor legale de declansare a conflictelor colective.

In concret, avem in vedere faptul ca, anterior (in conditiile Legii nr. 130/1996, in prezent abrogata), negocierea colectiva se desfasura anual cu privire la anumite aspecte ale raporturilor de munca, anume: salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru si conditiile de munca. Negocierea colectiva anuala avea loc chiar si in ipoteza in care se gaseau in derulare contracte colective sau a acordurilor colective multianuale.

Avand loc anual, ea lasa cu aceeasi periodicitate posibilitatea declansarii de conflicte colective de munca. Altfel spus, chiar in conditiile unui contract colectiv de munca incheiat pentru 4 ani, partile tot aveau posibilitatea de a renegocia anual aspectele precizate mai sus, iar salariatii puteau declansa, atunci cand revendicarile nu le erau acceptate, un conflict de munca.

Legea nr. 62/2011 a eliminat prevederea privind negocierea anuala.

Pe cale de consecinta, atata timp cat un contract colectiv sau un acord colectiv de munca este in vigoare, conflictele de munca sunt excluse. Drept consecinta, este eliminata si posibilitatea utilizarii de catre lucratori a instrumentului constitutional al grevei, deoarece greva nu se poate declansa decat cu prilejul unui conflict colectiv de munca.

Intr-adevar, cum greva constituie ultima treapta in declansarea unui conflict colectiv, exista urmatorul lant de consecinte in sectorul bugetar:

Lantul cauzal al limitarilor legale limitarea posibilitatii de negociere colectiva > limitarea posibilitatii de declansare a unui conflict colectiv > limitarea libertatii grevei

Modelul german, avut in vedere de legiuitorul roman, este cel mai exigent sistem european in ceea ce priveste posibilitatea declansarii de conflicte colective. Dar chiar si in raport cu acesta, Legea nr. 62/2011 a adus cu sine o amplificare a conditiilor de legalitate a unui atare conflict si, pe cale de consecinta, a grevei.

Dar greva este limitata in sistemul bugetar si din pricina restrictiilor in ceea ce priveste obtinerea reprezentativitatii sindicale:

Lantul cauzal al restrictiilor sindicale restrictii in obtinerea reprezentativitatii sindicale > limitarea posibilitatii de reprezentare in conflictul colectiv > limitarea libertatii grevei
In concluzie, greva se poate declansa in sectorul bugetar numai in mod cu totul exceptional, cele mai multe dintre grevele la care asistam in ultimul timp in acest segment de activitate fiind nelegale.

art. 43 din Codul muncii, delegarea reprezinta exercitarea temporara

Conform art. 43 din Codul muncii, delegarea reprezinta exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca.

Delegarea se efectueaza in baza documentului finaciar contabil - Ordin de deplasare - al carui model si continut sunt reglementate de OMEF nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile.

Astfel, conform Normei specifice de intocmire si utilizare a documentelor financiar-contabile
continutul minimal obligatoriu de informatii al formularului Ordin de deplasare (Delegatie - Cod 14-5-4) este urmatorul:

- denumirea unitatii;
- denumirea si numarul formularului;
- numele, prenumele si functia persoanei delegate; scopul, destinatia si durata
deplasarii; stampila unitatii; semnatura conducatorului unitatii; data; data (ziua, luna, anul, ora) sosirii si plecarii in/din delegatie;
- ziua si ora plecarii; ziua si ora sosirii; data depunerii decontului; penalizari calculate; avans spre decontare;
- cheltuieli efectuate: felul actului si emitentul, numarul si data actului, suma;
- numarul si data documentului pentru restituirea diferentei; diferenta de primit/restituit;
- semnaturi: conducatorul unitatii; controlul financiar preventiv, persoana care verifica decontul, seful de compartiment, dupa caz; titularul de avans.

De asemenea, conform aceleasi norme formularul circula:

- la persoana imputernicita sa dispuna deplasarea, pentru semnare;
- la persoana care efectueaza deplasarea;
- la persoanele autorizate ale unitatii la care s-a efectuat deplasarea, pentru confirmarea sosirii si plecarii persoanei delegate;
- la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea decontului, pe baza actelor justificative anexate la acesta de catre titular, la intoarcerea din deplasare sau cu ocazia procurarii materialelor, stabilindu-se diferenta de primit sau de restituit, cu luarea in considerare a eventualelor penalizari si semnatura pentru verificare.
Observam ca unul dintre elementele formularului este data (ziua, luna, anul, ora) sosirii si plecarii in/din delegatie. Reprezentantul unitatii la care salariatul este delegat va mentiona pe ordinul de deplasare data (ziua, luna, anul, ora) sosirii si plecarii in/din delegatie, va semna si aplica stampila unitatii confirmand sosirea si plecarea persoanei delegate.
Prin urmare, ordinul de deplasare pe care s-au facut mentiunile aratate mai sus constituie documentul care atesta timpul de munca in delegatie.

art. 247 alin. (2) din Codul muncii, abaterea disciplinara

Potrivit art. 247 alin. (2) din Codul muncii, abaterea disciplinara  este o fapta  in legatura cu munca  si care consta intr-o actiune sau inactiune  savarsita cu vinovatie de catre salariat prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca, ordinile si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

in Codul muncii nu sunt prevazute in mod expres faptele care pot constitui abateri disciplinare, motiv pentru care orice incalcare a disciplinei muncii  poate fie considerata ca fiind abatere disciplinara.

Asadar, pot fi considerate abateri disciplinare faptele prin care:

1. Salariatul nu respecta obligatiile legale prevazute in Codul muncii si in celelalte legi speciale 

Exemplu:

- nerespectarea obligatiei de a realiza norma de munca, sau dupa ca, de a indeplini atributiile ce ii revin conform fisei postului (art. 39 alin. (2) lit. a) din Codul muncii);
- incalcarea obligatiei de fidelitate fata de angajator (art. 39 alin. (2) lit. d) din Codul muncii);
- divulgarea secretului de serviciu (art. 39 alin. (2) lit. f) din Codul muncii);
- nerespectarea obligatilor privind securitate si sanatatea in munca (art. 23 din Legea nr. 319/2006);

2. Salariatul incalca prevederile din Regulamentul Intern

Angajatorul este obligat, conform art. 242 din Codul muncii, sa intocmeasca  un Regulament Intern care sa cuprinda dispozitii clare cu privire la:

- reguli concrete privind dispozitia muncii in unitate;
- abaterile disciplinare si sanctiunile disciplinare aplicabile
- reguli referitoare la procedura disciplinara.

Regulamentul Intern  se intocmeste cu consultarea sindicatelor sau a reprezentantilor salariatilor si este adus la cunostinta salariatilor prin afisare. Acesta produce efecte de la momentul incunostintarii salariatilor.

Consultarea sindicatelor nu presupune o negociere, dvs. avand dreptul de introduce in Regulamentul Intern acele prevederi pe care le considerati necesare pentru respectarea ordinii si a disciplinei in munca in societatea pe care o conduceti. Sunteti limitat in demersul dvs. doar de prevederile legale si de principiul bunei-credinte.

Mentionati in Regulamentul Intern faptele pe care dvs. le considerati abateri disciplinare tinand cont de specificul unitatii, de experientele anterioare precum si procedura constatare si sanctionare a abaterilor disciplinare.

Exemplu:

- prezentarea la serviciu in stare de ebrietate, introducerea sau consumul de bauturi alcoolice;
- parasirea locului de munca in timpul programului de lucru fara aprobare angajatorului;
- executarea in timpul programului a unor lucrari personale ori straine interesului angajatorului;
- scoaterea din unitate, prin orice mijloace, a oricaror bunuri si documente apartinand acesteia, fara acordul scris angajatorului;
- absenta nemotivata;
- intarzierea la programul de lucru;
-  efectuarea  de  mentiuni,  stersaturi,  rectificari  sau  semnarea  pentru  alt  salariat  in  condica  de prezenta;
- acte de violenta sau insulte la adresa colegilor sau a conducatorilor;
- hartuirea sexuala.

3. Salariatul nu respecta unele prevederi din contractul colectiv de munca

Exemplu:

- nerespectarea prevederilor privind securitatea si sanatatea prevazute in contractul colectiv de munca incheiat la nivelul unitatii.


4. Salariatul nu respecta unele prevederi din contractul individual de munca

Exemplu:

- nerespectarea clauzei cu privire la formarea profesionala, prin notificarea scrisa a angajatorului cu privire la incetarea contractului individual de munca inainte de expirarea perioadei de pana la 3 ani in care salariatului nu poate avea initiativa incetarii contractului de munca;
- nerespectarea programului de lucru;
- neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a atributiilor prevazute in fisa postului.


5.  Nerespectarea ordinilor sau dispozitiilor legale ale conducatorilor ierarhici

Exemplu:

- refuzul de a duce la indeplinire un ordin legal al superiorului ierarhic.
Enumerati faptele care constituie abateri disciplinare  numai in Regulamentul Intern. Clauzele din contractul colectiv de munca se negociaza cu sindicatul sau reprezentantii salariatilor. La intocmirea Regulamentului Intern sindicatele au doar un rol consultativ

Medicina muncii -situatii conditionata

Avem o angajata care a avut probleme de sanatate si a avut doua concedii medicale cu diagnosticul episod depresiv. Medicul de medicina muncii i-a acordat Avizul medical "Apt conditionat". I-a recomandat schimbarea locului de munca si scoaterea din tura de noapte. De asemenea, tratament si dispensarizare de specialitate la 2 luni.

Problema este ca nu avem pe ce alt loc de munca sa o trecem. Care este solutia?

Conform prevederilor art. 9 alin. (1) din HG 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor, cu modificarile si completarile ulterioare, aptitudinea in munca reprezinta capacitatea lucratorului din punct de vedere medical de a desfasura activitatea la locul de munca in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical. In fisa de aptitudini se pot consemna drept concluzii ale examenului medical: apt, apt conditionat, inapt temporar, inapt.

De asemenea, art. 10 din actul normativ mentionat stabileste ca, in conditiile in care medicul de medicina muncii face recomandari de tip medical, aptitudinea este conditionata de respectarea acestora, iar in fisa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi "apt conditionat".

Astfel, potrivit acestor prevederi legale apreciem ca lucratorul in cauza este apt pentru a desfasura activitatea la locul sau de munca, dar cu conditia respectarii recomandarilor medicale formulate de medicul de medicina muncii

Potrivit prevederilor art. 11 din HG 355/2007, inaptitudinea temporara in munca reprezinta incapacitatea medicala a lucratorului de a desfasura activitatea la locul de munca in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical privind aptitudinea in munca, pana la reevaluarea sanatatii de catre medicul de medicina muncii

In situatia in care lucratorul se afla temporar, din cauza unei boli, in situatia de incapacitate medicala privind desfasurarea activitatii la locul de munca in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical de medicina muncii medicul de medicina muncii stabileste inaptitudinea temporara pana la disparitia cauzei medicale, iar in fisa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi "inapt temporar”.
In acest caz, inaptitudinea  mentionata se refera la faptul ca salariatul nu mai este apt sa presteze activitatea corespunzatoare postului ocupat, insa apreciem ca el ar  putea fi apt pentru prestarea altor activitati corespunzatoare unui alt loc de munca din cadrul unitatii dar tot numai dupa efectuarea examenului medical potrivit prevederilor art. 15 lit. b).

In ceea ce priveste aptitudinea conditionata a salariatului de a presta activitatea, art. 10 din HG 355/2007
privind supravegherea sanatatii lucratorilor, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca in conditiile in care medicul de medicina muncii face recomandari de tip medical, aptitudinea este conditionata de respectarea acestora, iar in fisa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi "apt conditionat", ceea ce inseama aceasta persoana este apta de munca, dar numai cu respectarea recomandarii prevazute de medic.

Totodata, precizam faptul ca, art. 61 lit. c) din Legea 53/2003 - Codul muncii, republicata, prevede faptul ca angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, situatie in care angajatul nu isi mai poate indeplini atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat. Legiuitorul nu specifica cine sunt organele competente de expertiza medicala. Art. 64 alin. (1) din Codul muncii stabileste ca in cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d), precum si in cazul in care contractul individual de munca a incetat de drept in temeiul art. 56 alin. (1) lit. e), angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina a muncii. Alin. (2) din acelasi articol prevede ca in situatia in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. (1), acesta are obligatia de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca in vederea redistribuirii salariatului, corespunzator pregatirii profesionale si/sau, dupa caz, capacitatii de munca stabilite de medicul de medicina a muncii.

Tinand cont de aspectele prezentare, apreciem ca angajatorul nu va putea dispune concedierea in temeiul art. 61 lit. c) din Codul muncii a salariatului in privinta caruia, pe baza examenului medical, s-a decis de catre medicul de medicina muncii aptitudinea conditionata in munca, acesta avand obligatia de respecta recomandarile date de medicul de medicina muncii si de a adapta locul de munca la capacitatea de munca a salariatului.

Trebuie sa precizam si faptul ca, rezultatul examinarii nu este insa definitiv, persoana examinata putand contesta rezultatul dat de catre medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea in munca. Aceasta contestatie se adreseaza directiei de sanatate publica judetene sau a municipiului Bucuresti, in termen de 7 zile lucratoare de la data primirii fisei de aptitudine in munca (art. 30 si 31 din HG 355/2007).

Astfel, in speta mentionata de dvs, apreciem ca salariatul in cauza trebuie mentinut pe acelasi post detinut si in prezent, cu scoaterea din tura de noapte, si desfasurarea respectivei activitati doar in ture de zi, cu respectarea recomandarilor de ordin medical, acesta neputand fi concediat in temeiul prevederilor art. 61 lit c) din Codul muncii.

contracte de colaborare - conventii civile

In cazul unor contracte de colaborare - conventii civile este obligatoriu a se intocmii si protectia muncii si medicina muncii

Legea 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca are ca scop instituirea de masuri privind promovarea imbunatatirii securitatii si sanatatii in munca a lucratorilor (art. 1 alin. (1)).

Aceasta lege stabileste principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protectia sanatatii si securitatea lucratorilor, eliminarea factorilor de risc si accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legii, instruirea lucratorilor si a reprezentantilor lor, precum si directiile generale pentru implementarea acestor principii (art. 1 alin. (2) Legea 319/2006

Iar, potrivit art. 3 alin.(1) din Legea 319/2006 acest act normativ se aplica in toate sectoarele de activitate, atat publice, cat si private

Totodata, prin lucrator in intelesul Legii 319/2006 se intelege persoana angajata de catre un angajator, potrivit legii, inclusiv studentii, elevii in perioada efectuarii stagiului de practica, precum si ucenicii si alti participanti la procesul de munca, cu exceptia persoanelor care presteaza activitati casnice (art. 5 lit. a) din Legea 319/2006). Iar, potrivit art. 5 lit. a) din Legea 319/2006 participantii la procesul de munca sunt definiti ca fiind persoanele aflate in intreprindere si/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, in perioada de verificare prealabila a aptitudinilor profesionale in vederea angajarii, persoanele care presteaza activitati in folosul comunitatii sau activitati in regim de voluntariat, precum si somerii pe durata participarii la o forma de pregatire profesionala si persoanele care nu au contract individual de munca incheiat in forma scrisa si pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba.

Prin urmare, prevederile Legii 319/2006 sunt aplicabile si in cazul persoanelor care nu au contract individual de munca incheiat in forma scrisa, dar pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba cum ar fi un contract colaborare prestari servicii daca prestatorii isi desfasoara activitatea in cadrul unitatii beneficiare.

Anunt Curs Inspector (Referent) resurse umane !!!

Centru de Formare Profesionala,
Camera de Comert, Industrie si Agricultura Arad,
Face inscrieri pentru cursul de Inspector ( referent) Resurse Umane - Lector Marineata Ionut
Dezbaterea Codului Muncii, tactici practice de aplicare a Codului Muncii, respectand intocmai legislatia in vigoare.
Cursul este de 40 ore de luni pana joi cate doua ore zilnic! 17.00 - 19.00 

art. 41 - 48 din Codul muncii republicat, contractul individual de munca poate fi modificat

Potrivit art. 41 - 48 din Codul muncii republicat, contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor. Cu titlu de exceptie, modificarea unilaterala a contractului individual de munca este posibila numai in cazurile si in conditiile prevazute de prezentul cod.

Modificarea contractului individual de munca se refera la oricare dintre urmatoarele elemente:
- durata contractului;
- locul muncii;
- felul muncii;
- conditiile de munca;
- salariul;
- timpul de munca si timpul de odihna.

Locul muncii poate fi modificat unilateral de catre angajator prin delegarea sau detasarea salariatului intr-un alt loc de munca decat cel prevazut in contractul individual de munca. Pe durata delegarii, respectiv a detasarii, salariatul isi pastreaza functia si toate celelalte drepturi prevazute in contractul individual de munca.

Delegarea reprezinta exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca.


Delegarea poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 60 de zile calendaristice in 12 luni si se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegarii nu poate constitui motiv pentru sanctionarea disciplinara a acestuia.

Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil. Detasarea este actul prin care se dispune schimbarea temporara a locului de munca, din dispozitia angajatorului, la un alt angajator, in scopul executarii unor lucrari in interesul acestuia. In mod exceptional, prin detasare se poate modifica si felul muncii, dar numai cu consimtamantul scris al salariatului.

Detasarea poate fi dispusa pe o perioada de cel mult un an. In mod exceptional, perioada detasarii poate fi prelungita pentru motive obiective ce impun prezenta salariatului la angajatorul la care s-a dispus detasarea, cu acordul ambelor parti, din 6 in 6 luni.

Salariatul poate refuza detasarea dispusa de angajatorul sau numai in mod exceptional si pentru motive personale temeinice. Salariatul detasat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de detasare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul
colectiv de munca aplicabil.

Drepturile cuvenite salariatului detasat se acorda de angajatorul la care s-a dispus detasarea.
Pe durata detasarii salariatul beneficiaza de drepturile care ii sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detasarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detasat.
Angajatorul care detaseaza are obligatia de a lua toate masurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detasarea sa isi indeplineasca integral si la timp toate obligatiile fata de salariatul detasat.

Daca angajatorul la care s-a dispus detasarea nu isi indeplineste integral si la timp toate obligatiile fata de salariatul detasat, acestea vor fi indeplinite de angajatorul care a dispus detasarea.

In cazul in care exista divergenta intre cei doi angajatori sau niciunul dintre ei nu isi indeplineste obligatiile, salariatul detasat are dreptul de a reveni la locul sau de munca de la angajatorul care l-a detasat, de a se indrepta impotriva oricaruia dintre cei doi angajatori si de a cere executarea silita a obligatiilor neindeplinite.

Angajatorul poate modifica temporar locul si felul muncii, fara consimtamantul salariatului, si in cazul unor situatii de forta majora, cu titlu de sanctiune disciplinara sau ca masura de protectie a salariatului, in cazurile si in conditiile prevazute de prezentul cod.

Procedura organizarii alegerilor reprezentantilor salariatilor

In vederea organizarii alegerilor reprezentantilor salariatilor, vom stabili care este procedura care trebuie urmata, precum si care va fi numarul minim de reprezentanti care trebuie alesi. In plus, vom vedea care va fi cadrul legislativ care trebuie avut in vedere in organizarea alegerilor, cu mentiunea ca discutam despre o companie cu peste 2.000 de angajati.

Solutia:

Art. 221 alin. (1) din Codul muncii, republicat, prevede ca la angajatorii la care sunt incadrati mai mult de 20 de salariati si la care nu sunt constituite organizatii sindicale reprezentative conform legii, interesele salariatilor pot fi promovate si aparate de reprezentantii lor, alesi si mandatati special in acest scop.
De asemenea, art. 221 alin. (2) din Codul muncii prevede ca reprezentantii salariatilor sunt alesi in cadrul adunarii generale a salariatilor, cu votul a cel putin jumatate din numarul total al salariatilor. Iar art. 224 din Codul muncii, republicat, prevede ca atributiile reprezentantilor salariatilor, modul de indeplinire a acestora, precum si durata si limitele mandatului lor se stabilesc in cadrul adunarii generale a salariatilor, in conditiile legii.

Legea nu stabileste o procedura de urmat pentru alegerea reprezentantilor salariatilor. Asadar, legiuitorul a lasat la latitudinea salariatilor sa stabileasca procedura pentru alegerea reprezentantilor sai, precum si durata acestei proceduri.

Singura atributie pe care legiuitorul i-a acordat-o angajatorului in ceea ce priveste alegerea reprezentantilor salariatilor este numai in privinta stabilirii impreuna cu salariatii a numarului de reprezentanti ai salariatilor. Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 222 alin. (2) din Codul muncii, republicat, numarul de reprezentanti alesi ai salariatilor se stabileste de comun acord cu angajatorul, in raport cu numarul de salariati ai acestuia.

Referindu-se la reprezentantii salariatilor alesi de adunarea generala a salariatilor, Codul muncii
nu exclude de la posibilitatea alegerii angajatii care detin functii de conducere, ci stabileste ca pentru alegerea reprezentantilor salariatilor sunt necesare indeplinirea a doua conditii:

- alegerea in cadrul adunarii generale a salariatilor cu votul a cel putin jumatate din numarul total al salariatilor;
- capacitate deplina de exercitiu.

In concluzie, legiuitorul nu a stabilit in favoarea angajatorului dreptul de a desemna sau de a propune persoanele care sa ii reprezinte pe salariati, singurii in masura sa isi propuna si sa isi aleaga reprezentantii fiind doar salariatii.
Totodata, nu exista nicio prevedere legala care sa stabilesca obligativitatea alegerii reprezentantilor salariatilor insa exista situatii (ex. elaborarea regulamentului intern, procedura concedierii colective) in care legea dispune ca reprezentatii salariatilor sa fie consultati sau sa isi exprime opinia in cazul in care nu exista un sindicat reprezentativ la nivelul unitatii.
Cadrul legal il constituie dispozitiile art. 221 - 226 din Codul muncii, Legea 53/2003 republicata si Legea 62/2011 a dialogului social, cu modificarile si completarile ulterioare.

art. 202-203 din Codul muncii, contractul de calificare profesionala

Vom stabili mai jos in ce masura este posibila schimbarea ocupatiei unui salariat din muncitor necalificat in muncitor calificat sau a unui muncitor calificat intr-o meserie in alta meserie, prin incheierea unui act aditional la contractul individual de munca, urmata de inregistrarea in REVISAL, in situatia in care s-a urmat un program de formare profesionala organizat la locul de munca.
Mentionam ca aceasta formare profesionala s-a desfasurat fara ca societatea sa fie autorizata de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale si Ministerul Educatiei si Cercetarii, iar calificarea nu este finalizata de un certificat de calificare recunoscut, ci de un certificat de absolvire valabil doar la nivelul societatii.

Solutia:

Calificarea la locul de munca se poate realiza numai prin incheierea unui contract de calificare profesionala sau a unui contract de ucenicie.
Potrivit art. 202-203 din Codul muncii, contractul de calificare profesionala este cel in baza caruia salariatul se obliga sa urmeze cursurile de formare organizate de angajator pentru dobandirea unei calificari profesionale. Pot incheia contracte de calificare profesionala salariatii cu varsta minima de 16 ani impliniti, care nu au dobandit o calificare sau au dobandit o calificare ce nu le permite mentinerea locului de munca la acel angajator. Contractul de calificare profesionala se incheie pentru o durata cuprinsa intre 6 luni si 2 ani.

Pot incheia contracte de calificare profesionala numai angajatorii autorizati in acest sens de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii.
In conformitate cu dispozitiile art. 4 si urmatoarele din Legea 279/2005, privind ucenicia la locul de munca, contractul de ucenicie la locul de munca este un contract individual de munca de tip particular, incheiat pe durata determinata, in temeiul caruia o persoana fizica, denumita ucenic, se obliga sa se pregateasca profesional si sa munceasca pentru si sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obliga sa-i asigure plata salariului si toate conditiile necesare formarii profesionale.

Poate fi incadrata, ca ucenic in munca, orice persoana fizica ce a implinit varsta de 16 ani, dar nu mai mult de 25 de ani, si nu detine o calificare pentru ocupatia in care se organizeaza ucenicia la locul de munca.
In cazul in care conditiile mai sus prevazute nu sunt indeplinite, schimbarea functiei intr-o alta functie, a carei ocupare necesita o calificare, se poate face numai dupa ce salariatul obtine aceasta calificare prin absolvirea unui curs.
Pregatirea profesionala a salariatilor este obligatorie putand fi facuta in modalitatile prevazute de art. 193 Codul muncii republicat.
Potrivit dispozitiilor art. 18 alin. (3) si (4) din OG 129/2000 , angajatorii pot organiza programe de formare profesionala pentru salariatii proprii, in baza carora elibereaza certificate de absolvire recunoscute numai in cadrul unitatilor respective. Certificatele au recunoastere nationala numai daca angajatorii sunt autorizati ca furnizori de formare profesionala.

Asadar, un angajator care nu este autorizat ca furnizor de formare profesionala poate organiza programe de formare profesionala pentru salariatii proprii. Certificatele de absolvire a cursurilor, in acest caz, au valabilitate numai in cadrul unitatii care a organizat cursurile de formare profesionala. In consecinta, angajatorul nu are obligatia sa se autorizeze ca furnizor de formare profesionala, dar daca nu o face, certificatele eliberate ca urmare a cursurilor organizate au recunoastere numai in cadrul unitatii respective.
Intrucat cursurile organizate de angajator constituie o modalitate de pregatire profesionala prevazuta de lege, angajatorul isi poate indeplini obligatia de a asigura participarea salariatilor la programe de formare profesionala si prin organizarea unor astfel de cursuri.
Insa, salariatul trebuie sa fie de acord cu aceasta forma de pregatire profesionala. In acest sens, art. 196 alin. (2) din Codul muncii stabileste ca, modalitatea concreta de formare profesionala, drepturile si obligatiile partilor, durata formarii profesionale, precum si orice alte aspecte legate de formarea profesionala, inclusiv obligatiile contractuale ale salariatului in raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, se stabilesc prin acordul partilor si fac obiectul unor acte aditionale la contractele individuale de munca.

Pe cale de consecinta angajatorul poate incheia act aditional de formare profesionala la contractul de munca numai cu acordul salariatului iar calificarea obtinuta va fi recunoscuta numai in cadrul unitatii.

art. 296 indice 15 lit. g) din Codul fiscal sumele primite de angajati

Conform art. 296 indice 15 lit. g) din Codul fiscal sumele primite de angajati pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare, precum si indemnizatia primita pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, in limita a de 2,5 ori indemnizatia acordata salariatilor din institutiile publice, precum si partea care depaseste aceasta limita in cazul angajatorilor persoane juridice si fizice platitoare de impozit pe profit si, respectiv, impozit pe venit
nu se cuprind in baza lunara a contributiilor sociale obligatorii.

Totodata, potrivit art. 55 alin. (4) lit. g) din Codul fiscal, in situatia in care, angajatorul este o persoana juridica platitoare de impozit pe profit, sumele primite de angajati pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare a indemnizatiei primite pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile.

Asadar, indemnizatia primita pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului nu intra in baza de calcul al impozitului pe venit si al contributiilor sociale obligatorii, indiferent de valoare, daca este platita de un angajator persoana juridica sau fizica platitoare de impozit pe profit sau impozit pe venit.

Daca indemnizatia de deplasare este platita de un angajator persoana juridica sau fizica neplatitoare de impozit pe profit sau impozit pe venit (de exemplu organizatiile fara scop patrimonial), nu se cuprinde in baza de calcul al contributiilor sociale si al impozitului pe venit suma reprezentand de 2,5 ori indemnizatia acordata salariatilor din institutiile publice.

In ceea ce priveste deductibilitatea, art. 21 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal stabileste ca suma cheltuielilor cu indemnizatia de deplasare acordata salariatilor pentru deplasari in Romania si in strainatate este deductibila in limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru institutiile publice.

Actul normativ care stabileste nivelul diurnei pentru deplasarea in strainatate pentru institutiile publice este Hotararea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi si obligatii ale personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.

Obligatia stabilirii persoanelor aflate in intretinerea contribuabilului in functie de care se atribuie deducerea personala la functia de baza

Obligatia stabilirii persoanelor aflate in intretinerea contribuabilului in functie de care se atribuie deducerea personala la functia de baza, este in sarcina platitorului de venit din salarii.

Asadar, angajatorul de la functia de baza are obligatia sa stabileasca persoanele aflate in intretinerea salariatului.

Deducerea persoanala este stabilita in functie de venitul brut lunar din salarii realizat la functia de baza de catre contribuabil si numarul de persoane aflate in intretinerea sa.
Declaratiile pe propria raspundere depuse in vederea acordarii de deduceri personale nu sunt formulare tipizate.

Coontribuabilul va prezenta platitorului de venituri din salarii si documentele justificative care sa ateste persoanele aflate in intretinere, cum sunt:
- certificatul de casatorie;
- certificatele de nastere ale copiilor;
- adeverinta de venit a persoanei intretinute sau declaratia pe propria raspundere si altele.
Documentele vor fi prezentate in original si copie, platitorul de venituri din salarii pastrand copia dupa ce verifica conformitatea cu originalul.

Daca intervine o schimbare care are influenta asupra nivelului reprezentand deducerea personala acordata si aceasta schimbare duce la diminuarea deducerii personale, contribuabilul este obligat sa instiinteze platitorul de venituri din salarii in termen de 15 zile calendaristice de la data de la care s-a produs evenimentul care a generat modificarea, astfel incat angajatorul/platitorul sa reconsidere nivelul deducerii incepand cu luna urmatoare celei in care s-a produs evenimentul.

Atunci cand depunerea documentelor justificative privind acordarea deducerii personale se face ulterior aparitiei evenimentului care modifica, in sensul majorarii, nivelul acesteia, angajatorul/platitorul de venituri din salarii va acorda deducerea personala reconsiderata o data cu plata drepturilor salariale aferente lunii in care contribuabilul a depus toate documentele justificative.

Prin urmare, contribuabilul este obligat sa instiinteze platitorul de venituri din salarii in termen de 15 zile calendaristice de la data de la care se produce evenimentul care genereaza modificari cu privire la nivelului reprezentand deducerea personala acordata. O actualizare anuala este inutila avand in vedere ca orice modificare trebuie anuntata in termen de 15 zile si nu a anual.

Drepturi la calcularea pensiei

Conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. p) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, in sistemul public de pensii stagiu de cotizare reprezinta perioada de timp pentru care s-au datorat contributii de asigurari sociale la sistemul public de pensii, precum si cea pentru care asiguratii cu declaratie individuala de asigurare sau contract de asigurare sociala au datorat si platit contributii de asigurari sociale la sistemul public de pensii.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 48 din Legea 263/2010 cu modificarile si completarile ulterioare, stagiul de cotizare se constituie din insumarea perioadelor pentru care s-a datorat contributia la bugetul asigurarilor sociale de stat de catre angajator si asigurat sau, dupa caz, s-a datorat si platit de catre asiguratii prevazuti la art. 6 alin. (1) pct. IV si alin. (2) din lege.

Potrivit art. 19 din legea mentionata constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguratii datoreaza si/sau platesc contributii de asigurari sociale in sistemul public de pensii din Romania, precum si in alte tari, in conditiile stabilite prin acordurile sau conventiile internationale la care Romania este parte.

Astfel, din coroborarea textelor de lege mentionate rezulta ca toate perioadele pentru care s-a datorat si s-a platit contributie la bugetul asigurarilor sociale de stat constituie stagiu de cotizare in intelesul legii pensiilor si vor fi luate in calcul la stabilirea drepturilor acordate in raport de aceasta lege, respectiv la stabilirea drepturilor de pensie

Potrivit prevederilor art. 165 din Legea 263/2010 la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizeaza salariile brute sau nete, dupa caz, in conformitate cu modul de inscriere a acestora in carnetul de munca, astfel:
a) salariile brute, pana la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pana la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

De asemenea, la determinarea punctajelor lunare, pe langa salariile mentionate mai sus se au in vedere si sporurile cu caracter permanent care, dupa data de 1 aprilie 1992, au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt inscrise in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, conform legislatiei in vigoare.

Asadar, conform acestor prevederi legale vor fi luate in calcul la stabilirea cuantumului pensiei, doar acele sporuri cu caracter permanent care au facut parte din baza de calcul a pensiilor, adica pentru care s-a calculat, retinut si platit contributii de asigurari sociale, si care sunt inscrise in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinta eliberata de unitate respectiva.
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 263/2010, aprobate prin HG 257/2011, cu modificarile si completarile ulterioare prevad in cadrul anexei nr.15 sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea si/sau recalcularea drepturilor de pensie potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege.

Conform celor statuate in aceasta anexa, nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual, intrucat nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru.

In concluzie, fata de prevederile legale mentionate anterior, apreciem ca orele suplimentare realizate peste programul de lucru in perioada 01.10.1990 si pana la data de 01.04.2001 nu vor fi luate in calcul la stabilirea drepturilor de pensie intrucat nu au facut parte, conform legislatiei in vigoare la acea data, din baza de calcul a pensiilor.

Valoarea tichetelor de masa, este obligatorie!

Salariatii pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajator.

Tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

In acelasi scop al stabilirii modului de acordare a tichetelor de masa, art. 2 din Normele de aplicare a Legii 142/1998 aprobate prin HG 5/1999 prevede ca angajatorii, impreuna cu organizatiile sindicale legal constituite sau cu reprezentantii salariatilor, dupa caz, vor stabili prin contractele colective de munca clauze privind acordarea alocatiei individuale de hrana sub forma tichetelor de masa. Acestea se refera la:

a) numarul salariatilor din unitate care pot primi lunar tichete de masa, precum si valoarea nominala a tichetului de masa, in limita celei prevazute de lege, tinand seama de posibilitatile financiare proprii ale angajatorilor;
b) numarul de zile lucratoare din luna pentru care se distribuie tichete de masa salariatilor;
c) criteriile de selectie privind stabilirea salariatilor care primesc tichete de masa, tinand seama de conditiile concrete de lucru in care isi desfasoara activitatea unele categorii de salariati, de prioritatile socio-profesionale si de alte elemente specifice activitatii.

Potrivit art. 3 si 8 din Legea 142/1998 coroborat cu art. 31 din HG 5/1999 si OMMFPSPP 882/2013, valoarea nominala a unui tichet de masa nu poate depasi suma de 9,35 lei pentru semestrul I incepand cu luna mai 2013.

Angajatorii nu pot acorda mai mult de un tichet de masa pentru fiecare zi lucratoare din luna pentru care se efectueaza distribuirea si nu pot considera utilizat mai mult de un tichet de masa pentru fiecare zi lucrata din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, insa valoarea nominala a tichetului de masa se stabileste de angajatori, impreuna cu organizatiile sindicale legal constituite sau cu reprezentantii salariatilor, dupa caz,  in conditiile art. 2 din HG 5/1999, in limita celei prevazute de lege, tinand seama de posibilitatile financiare proprii.

Din punct de vedere fiscal, potrivit pct. 109 indice 1 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 57 din Codul fiscal, valoarea nominala a tichetelor de masa, acordate potrivit legii, este luata in calcul la determinarea impozitului pe veniturile din salarii, insa potrivit art. 296 indice 15 lit. o) din Codul fiscal este exceptata de la plata contributiilor sociale obligatorii.

art. 8 din OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului

Vom analiza mai jos cazul in care un tata salariat doreste sa intre in concediu de crestere copil pana la varsta de un an de zile, incepand cu 1 iunie a.c. Vom vedea astfel in ce masura societatea este obligata sa ii aprobe aceasta cerere si care va fi cadrul legal, cu mentiunea ca mama copilului isi reia activitatea de la 1 iunie.

Solutia:

Potrivit art. 8 din OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului, de indemnizatia lunara si stimulentul de insertie beneficiaza oricare dintre parintii firesti ai copilului, in raport cu optiunea exprimata, daca indeplineste conditiile de acordare prevazute de OUG 111/2010.

Angajatorul are obligatia de a aproba concediul pentru cresterea copilului precum si concediul fara plata. Perioada de acordare se stabileste de comun acord cu angajatul (art. 25 alin. (1) din OUG 111/2010).

Alin. (2) al art. 25 reglementeaza interdictia angajatorului sa dispuna incetarea raporturilor de munca sau de serviciu in cazul:
a) salariatei/salariatului care se afla, dupa caz, in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an sau de pana la 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap;
b) salariatei/salariatului care se afla in plata stimulentului de insertie prevazut la art. 7.

Interdictia prevazuta la alin. (2) se extinde, o singura data, cu pana la 6 luni dupa revenirea definitiva a salariatei/salariatului in unitate.


Prevederile alin. (2) si (3) nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, in conditiile legii.
Prin urmare, angajatorul nu numai ca are obligatia aprobarii cererii concediului pentru cresterea copilului conform optiunii salariatului pana la un an respectiv 2 ani oricaruia dintre parintii firesti ai copilului ci mai are si interdictia incetarii raporturilor de munca cu pana la 6 luni dupa revenirea definitiva a salariatei/salariatului in unitate.

Nerespectarea acestei dispozitii constituie contraventie si este sanctionata cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei (art. 26 alin. (1) din OUG 111/2010).

art. 145 alin. (2) din Legea 53/2003 - Codul muncii, republicata, durata efectiva a concediului de odihna anual se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.

Potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Legea 53/2003 - Codul muncii, republicata, durata efectiva a concediului de odihna anual se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.
In speta mentionata de dvs, salariatul este indreptatit potrivit prevederilor legale la concediul de odihna acordat proportional cu timpul efectiv lucrat in primele 5 luni calendaristice ale anului, respectiv anterior incetarii contractului individual de munca in temeiul art. 65 din Codul muncii, republicat.
Astfel, ne aflam in situatia in care, salariatul a efectuat mai multe zile de concediu de odihna decat era indreptatit, depasind astfel limita zilelor proportionale cu timpul efectiv lucrat. In acest caz, apreciem ca salariatul in cauza este obligat sa restituie indemnizatia de concediu de odihna corespunzatoare acestor zile, in conformitate cu prevederile art. 256 alin. (1) din Codul muncii, potrivit carora, salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.

Insa, daca salariatul nu restituie de buna voie indemnizatia de concediu de odihna necuvenita la casieria unitatii, caz in care i se va elibera chitanta pentru suma depusa, angajatorul nu va putea sa ii retina indemnizatia decat in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
Aceasta, deoarece conform art. 169 din Codul muncii, nici o retinere din salariu nu poate fi operata, in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege, iar potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decat daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila
Totusi daca intrucat incetarea contractului individual de munca nu intervine din culpa salariatului, apreciem ca, angajatorul poate decide sa nu ii solicite salariatului sau restituirea indemnizatiei, aspect ce poate fi reglementat in cuprinsul deciziei de concediere sau intr-o decizie distincta emisa de angajator.
In ceea ce priveste salariatii incadrati in unitati bugetare devin incidente si prevederile HG 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, potrivit carora fostul salariat este obligat sa restituie o parte din indemnizatia de concediu numai atunci cand contractul individual de munca inceteaza din initiativa sau din culpa sa.
Asadar, in sectorul bugetar, actul normativ mentionat mai sus reglementeaza in mod expres cazurile in care salariatul este obligat la restituirea indemnizatiei de concediu de odihna.
In sectorul privat, apreciem ca in lipsa unei reglementari exprese cuprinse in Codul muncii, aceste aspecte pot face obiectul negocierii directe a celor doua parti si pot fi stabilite atat in contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern al unitatii.

suntem nevoiti sa reducem cateva posturi din cauza reducerii activitatii

In cadrul societatii noastre suntem nevoiti sa reducem cateva posturi din cauza reducerii activitatii. Pentru persoanele a caror posturi se reduc am putut oferi alte locuri de munca dar acestea sunt pe perioada determinata pana la sfarstul anului cu posibilitatea de prelungire si pe anul viitor in functie de cerinte. Acest lucru este legal, adica oferirea unor posturi pe perioada determinata in locul celor pe perioada nedeterminata, dar care urmeaza sa fie reduse?

Raspuns: La nivelul societatii in functie de necesitatea existenta la un anumit moment, precum si tinand cont de activitatile pe care trebuie sa le indeplineasca unitatea in cauza, se elaboreaza si se aproba o noua structura organizatorica si se stabilesc noile functii, atributii si conditiile specifice pentru ocuparea fiecarui post in parte. Astfel, pe baza acestor documente se aproba inclusiv un nou stat de functii, in care vor fi cuprinse noile functii. Asadar, trebuie sa se identifice locurile de munca care vor fi desfiintate, iar desfiintarea acestora trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.

Desfiintarea efectiva se verifica astfel prin consultarea statului de functii sau a structurii organizatorice a unitatii. Desfiintarea locului de munca nu este efectiva daca este urmata de reinfiintarea, dupa scurt timp, a aceluiasi loc de munca. Nici schimbarea denumirii postului nu poate fi considerata a fi o desfiintare efectiva a locului de munca.

Pentru ca o cauza sa fie reala si serioasa este necesar sa fie intrunite urmatoarele conditii:
- caracterul obiectiv, adica sa fie impusa de unul sau mai multe motive are nu au legatura cu persoana salariatului;
- sa fie precisa, adica sa nu disimuleze un alt temei;
- sa fie serioasa, motivele fara legatura cu persoana salariatului sa aiba o anumita gravitate care sa impuna reducerea locurilor de munca (cum ar fi dificultatile economice, transformarile tehnologice).

Ulterior aprobarii structurii organizatorice si a statului de functii, prin act administrativ al conducatorului unitatii, se va trece la identificarea persoanelor care indeplinesc conditiile de incadrare, precum si a persoanelor ale caror posturi au fost desfiintate.

Persoanele ale caror posturi se desfiinteaza vor fi notificate si vor fi avizati cu privire la acordarea termenului de preaviz. Art. 75 alin. (1) din Codul muncii prevede ca persoanele concediate in temeiul art. 65 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare.


Intrucat la art 76 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, se stipuleaza ca decizia de concediere trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu durata preavizului acest fapt nu exclude posibilitatea ca angajatorul printr-un act anterior emiterii deciziei de concediere respectiv printr-o notificare scrisa, sa aduca la cunostinta salariatului in cauza faptul ca beneficiaza de un termen de preaviz, ci dimpotriva constituie o garantie a faptului ca salariatul a avut cunostinta in mod efectiv de intentia angajatorului de a denunta unilateral contractul individual de munca si ca i s-a acordat un termen in care sa isi gaseasca un alt loc de munca.

Acordarea preavizului este o formalitate care se inscrie in procedura prevazuta de lege stabilita de art.78 din Codul muncii, iar neacordarea acestuia atrage sanctiunea nulitatii deciziei de concediere Asadar, un aspect de nelegalitate care poate afecta atat conditiile de fond ale deciziei de concediere cat si masura concedierii in sine, pentru luarea sa cu incalcarea procedurii prevazute de lege il reprezinta neacordarea preavizului la concediere
Potrivit art.76 din Codul muncii, decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu:
a) motivele care determina concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.

Decizia trebuie sa fie motivata in fapt, cu mentionarea motivelor care determina concedierea (in cazul reorganizarii cu aratarea considerentelor ce au stat la baza reorganizarii si desfiintarii postului respectiv), si in drept, adica cu precizarea temeiului juridic al concedierii.

Avand in vedere ca si decizia de concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului poate fi atacata in instanta de catre salariat, apreciem ca aceasta va cuprinde si mentiuni privind termenul in care poate fi contestata, precum si instanta judecatoreasca la care se contesta.

Decizia de concediere va cuprinde si data emiterii, numarul de inregistrare la registratura angajatorului, semnatura celui in drept sa ia o astfel de decizie si stampila angajatorului.
Totodata, decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului, in conformitate cu dispozitiile art. 77 din Codul muncii.

Asadar, intrucat practic posturile persoanelor din speta dvs. vor fi desfiintate, acestea vor fi concediate, conform prevederilor art. 65 si urm. din Codul muncii, iar in perioada de preaviz unitatea poate pune la dispozitia salariatilor sai locurile de munca vacante. In masura in care salariatii in cauza, indeplinesc conditiile cerute de fisa postului acestia vor putea fi incadrati pe noile functii cu contracte de munca pe durata determinate sau vor putea opta pentru indemnizatie de somaj.

Modificarea unilaterala a contractului individual de munca este posibila numai in cazurile si in conditiile prevazute de prezentul cod.

Potrivit art. 41 - 48 din Codul muncii republicat, contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor. Cu titlu de exceptie, modificarea unilaterala a contractului individual de munca este posibila numai in cazurile si in conditiile prevazute de prezentul cod.

Modificarea contractului individual de munca se refera la oricare dintre urmatoarele elemente:
- durata contractului;
- locul muncii;
- felul muncii;
- conditiile de munca;
- salariul;
- timpul de munca si timpul de odihna.

Locul muncii poate fi modificat unilateral de catre angajator prin delegarea sau detasarea salariatului intr-un alt loc de munca decat cel prevazut in contractul individual de munca. Pe durata delegarii, respectiv a detasarii, salariatul isi pastreaza functia si toate celelalte drepturi prevazute in contractul individual de munca.

Delegarea reprezinta exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca.
Delegarea poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 60 de zile calendaristice in 12 luni si se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegarii nu poate constitui motiv pentru sanctionarea disciplinara a acestuia.

Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil. Detasarea este actul prin care se dispune schimbarea temporara a locului de munca, din dispozitia angajatorului, la un alt angajator, in scopul executarii unor lucrari in interesul acestuia. In mod exceptional, prin detasare se poate modifica si felul muncii, dar numai cu consimtamantul scris al salariatului.

Detasarea poate fi dispusa pe o perioada de cel mult un an. In mod exceptional, perioada detasarii poate fi prelungita pentru motive obiective ce impun prezenta salariatului la angajatorul la care s-a dispus detasarea, cu acordul ambelor parti, din 6 in 6 luni.

Salariatul poate refuza detasarea dispusa de angajatorul sau numai in mod exceptional si pentru motive personale temeinice. Salariatul detasat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de detasare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul
colectiv de munca aplicabil.

Drepturile cuvenite salariatului detasat se acorda de angajatorul la care s-a dispus detasarea.
Pe durata detasarii salariatul beneficiaza de drepturile care ii sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detasarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detasat.
Angajatorul care detaseaza are obligatia de a lua toate masurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detasarea sa isi indeplineasca integral si la timp toate obligatiile fata de salariatul detasat.

Daca angajatorul la care s-a dispus detasarea nu isi indeplineste integral si la timp toate obligatiile fata de salariatul detasat, acestea vor fi indeplinite de angajatorul care a dispus detasarea.

In cazul in care exista divergenta intre cei doi angajatori sau niciunul dintre ei nu isi indeplineste obligatiile, salariatul detasat are dreptul de a reveni la locul sau de munca de la angajatorul care l-a detasat, de a se indrepta impotriva oricaruia dintre cei doi angajatori si de a cere executarea silita a obligatiilor neindeplinite.

Angajatorul poate modifica temporar locul si felul muncii, fara consimtamantul salariatului, si in cazul unor situatii de forta majora, cu titlu de sanctiune disciplinara sau ca masura de protectie a salariatului, in cazurile si in conditiile prevazute de prezentul cod.

Unde se poate verifica inregistrarea contractului de munca in Revisal de catre angajator si ce pasi trebuie sa urmez sa ma asigur ca sunt angajat?

Intrebare: As dori sa aflu unde se poate verifica inregistrarea contractului meu de munca in Revisal de catre angajator si ce pasi trebuie sa urmez.

Raspuns: Pentru a verifica daca a fost  inregistrat contractul dvs. de munca si daca figureaza activ in registrul electronic de evidenta a salariatilor, puteti solicita angajatorului o copie dupa Revisal ul transmis catre ITM. Totodata pe contractul dvs. de munca ar trebui sa existe un numar unic de inregistrare urmare a transmiterii Revisal
Cu ajutorul aplicatiei Revisal angajatorul va poate elibera “Raportul per salariat”, unde puteti observa foarte clar, data angajarii, salariul precum si eventualele suspendari ale contractului dvs. de munca.
Pe de alta parte, ITM, va poate spune in baza unei solicitari venite din partea dvs. daca figurati sau nu in evidentele lor.
Potrivit art. 8 din HG 500/2011 angajatorul are obligatia de a intocmi un dosar personal pentru fiecare dintre salariati, de a-l pastra in bune conditii la sediu, precum si de a-l prezenta inspectorilor de munca, la solicitarea acestora.
Dosarul personal al salariatului cuprinde cel putin urmatoarele documente: actele necesare angajarii, contractul individual de munca, actele aditionale si celelalte acte referitoare la modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca, acte de studii/certificate de calificare, precum si orice alte documente care certifica legalitatea si corectitudinea completarii in registru.
La solicitarea scrisa a salariatului sau a unui fost salariat angajatorul este obligat sa ii elibereze acestuia:
a) copii ale documentelor existente in dosarul personal;
b) copii ale paginilor din registrul electronic care cuprind inscrierile referitoare la persoana sa si/sau un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate, astfel cum rezulta din registrul general de evidenta si din dosarul personal, in termen de cel mult 15 zile de la data solicitarii.

Documentele sunt eliberate in copie certificata de reprezentantul legal al angajatorului sau de persoana imputernicita de angajator pentru conformitate cu originalul.

Registrul electronic si dosarele personale ale fiecarui salariat se vor pastra in conditii care sa asigure securitatea datelor, precum si pastrarea lor indelungata si corespunzatoare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001, cu modificarile si completarile ulterioare. Angajatorul raspunde pentru asigurarea acestor conditii, precum si pentru orice prejudiciu produs salariatului, sau oricarei alte persoane fizice sau juridice, prin incalcarea acestor obligatii.
In masura in care, din motive obiective, angajatorul se afla in imposibilitatea de a elibera documentele salariatul sau fostul salariat poate solicita inspectoratului teritorial de munca din raza caruia angajatorul isi desfasoara activitatea eliberarea unei adeverinte din care sa rezulte elementele continute in registru, astfel cum a fost intocmit si transmis de catre angajator. Inspectoratul teritorial de munca in cauza elibereaza documentul, in baza registrului electronic transmis de angajator, in termen de cel mult 15 zile de la data solicitarii.
Cu privire la obligatia angajatorului de eliberare a documentelor salariatului sau fostului salariat, care sa ateste activitatea desfasurata, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate si Codul muncii reglementeaza aceasta obligatie la art. 34 alin. (5).

Procedura de concediere pentru probleme medicale!

In urma controlului medical periodic un angajat a primit "reevaluare psihologica la 30 zile" si recomandarea pentru consiliere. La reevaluarea dupa 30 zile a primit "reevaluare la 60 zile si avizul medicului specialist-psihitrahie". Angajatul refuza sa se prezinte la specialist, refuza consilierea si testarea psihologica, medicul de medicina a muncii declarandu-l inapt.

Intrebare:

Angajatul poate fi mentinut in functie? Ce instrumente legale avem pentru ca acesta sa fie ajutat? Precizam ca la evaluarea performantelor profesionale a obtinut un punctaj care satisface cerintele angajatorului.
Daca NU poate continua activitatea care este procedura legala de concediere si care sunt pasii ce trebuiesc urmati. Va rugam, daca se poate, sa transmiteti formularele aferente procedurii de concediere

Raspuns:

Conform prevederilor art. 9 alin. (1) din HG 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor, cu modificarile si completarile ulterioare, aptitudinea in munca reprezinta capacitatea lucratorului din punct de vedere medical de a desfasura activitatea la locul de munca in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical. In fisa de aptitudini se pot consemna drept concluzii ale examenului medical: apt, apt conditionat, inapt temporar, inapt.

De asemenea, art. 11 din actul normativ mentionat stabileste ca, inaptitudinea temporara in munca reprezinta incapacitatea medicala a lucratorului de a desfasura activitatea la locul de munca in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical privind aptitudinea in munca, pana la reevaluarea sanatatii de catre medicul de medicina muncii
In situatia in care lucratorul se afla temporar, din cauza unei boli, in situatia de incapacitate medicala privind desfasurarea activitatii la locul de munca in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical de medicina muncii medicul de medicina muncii stabileste inaptitudinea temporara pana la disparitia cauzei medicale, iar in fisa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi "inapt temporar". In acest caz, inaptitudinea  mentionata se refera la faptul ca salariatul nu mai este apt sa presteze activitatea corespunzatoare postului ocupat.
In ceea ce priveste inaptitudinea permanenta in munca, aceasta reprezinta incapacitatea medicala permanenta a lucratorului de a desfasura activitatea la locul de munca in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical privind aptitudinea in munca.
Totodata, precizam faptul ca, art. 61 lit. c) din Legea 53/2003 - Codul muncii , republicata, prevede faptul ca angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, situatie in care angajatul nu isi mai poate indeplini atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat. Legiuitorul nu specifica cine sunt organele competente de expertiza medicala. Art. 64 alin. (1) din
Codul muncii stabileste ca in cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d), precum si in cazul in care contractul individual de munca a incetat de drept in temeiul art. 56 alin. (1) lit. e), angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina a muncii. Alin. (2) din acelasi articol prevede ca in situatia in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. (1), acesta are obligatia de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca in vederea redistribuirii salariatului, corespunzator pregatirii profesionale si/sau, dupa caz, capacitatii de munca stabilite de medicul de medicina a muncii.
Tinand cont de aspectele prezentare, apreciem ca angajatorul nu va putea dispune concedierea in temeiul art. 61 lit. c) din Codul muncii a salariatului in privinta caruia, pe baza examenului medical, s-a decis de catre medicul de medicina muncii aptitudinea conditionata in munca, acesta avand obligatia de respecta recomandarile date de medicul de medicina muncii si de a adapta locul de munca la capacitatea de munca a salariatului.
Trebuie sa precizam si faptul ca, rezultatul examinarii nu este insa definitiv, persoana examinata putand contesta rezultatul dat de catre medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea in munca. Aceasta contestatie se adreseaza directiei de sanatate publica judetene sau a municipiului Bucuresti, in termen de 7 zile lucratoare de la data primirii fisei de aptitudine in munca (art. 30 si 31 din HG 355/2007).

Din toate aceste considerente apreciem ca nu este suficienta recomandarea data de medicul de medicina muncii pentru a demara procedura de concediere in temeiul art. 61 lit. c) din Codul muncii, republicat, ci consideram necesara existenta decizia organelor competente de expertiza medicala pentru concedierea salariatului in baza acestui articol.

Asadar, in baza art. 61 lit. c) din Codul muncii, se poate dispune concedierea salariatului daca prin decizie  a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat.
Nu este vorba de invaliditatea de gradul I, II sau III a salariatului, caz in care raportul de munca inceteaza de drept in baza art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii la data comunicarii deciziei de pensie
Desigur, un salariat invalid este si inapt de a-si indeplini atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat. Dar inaptitudinea prevazuta la art. 61 lit. c) din Codul muncii, se refera specific la o anumita functie/profesie raportat la persoana salariatului si nu la o incapacitate de munca generala (care ar impune pensionarea pentru invaliditate) sau la inaptitudine temporara (situatie in care salariatul beneficiaza de concediu medical pentru incapacitate temporara de munca).
De aceea, in cazul in care prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat, salariatul nu are dreptul la pensie intrucat este  apt pentru prestarea altei munci decat cea corespunzatoare postului ocupat.
Incadrarea sau neincadrarea intr-un grad de invaliditate se face prin decizie emisa de medicul specializat in expertiza medicala si recuperarea capacitatii de munca.

Pensionarea pentru invaliditate constituie un caz de incetare de drept a contractului individual de munca. Conform art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, contractul individual de munca existent inceteaza de drept la data comunicarii deciziei de pensie in cazul pensiei de invaliditate.

In raport cu gradul de reducere a capacitatii de munca, potrivit dispozitiilor art. 69, din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, invaliditatea este:
a) de gradul I, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca si a capacitatii de autoingrijire;
b) de gradul II, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca, cu pastrarea capacitatii de autoingrijire;
c) de gradul III, caracterizata prin pierderea a cel putin jumatate din capacitatea de munca, persoana putand sa presteze o activitate profesionala, corespunzatoare a cel mult jumatate din timpul normal de munca.

Asadar, invaliditatea presupune ca o persoana si-a pierdut total sau partial capacitatea de munca spre deosebire de inaptitudinea prevazuta la art. 61 lit.c) din Codul muncii care presupune ca salariatul nu mai este apt sa presteze activitatea corespunzatoare postului ocupat, dar poate fi apt pentru prestarea altor activitati corespunzatoare unui alt post.

In baza deciziei prin care medicul expert al asigurarilor sociale constata invaliditatea, salariatul poate solicita acordarea pensiei de invaliditate daca indeplineste si conditia stagiului de cotizare.

De asemenea, apreciem ca in speta mentionata de dvs, pentru a reiesi in mod clar disponibilitatea angajatorului fata de situatia angajatului in cauza si pentru a elimina orice urma de abuz, angajatorul ar trebui sa emita o decizie prin care sa ii dea dispozitie salariatului in cauza, in temeiul avizului medicului specialist de medicina muncii coroborat cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. b) si e) din Codul muncii, republicat, sa duca la indeplinire recomandarile medicului specialist de medicina muncii si sa realizeze controlul medical psihiatric recomandat de acesta si eventual sa urmeze tratamentul medical corepsunzator bolii constata. In acest fel, apreciem ca angajatorul a indeplinit toate procedurile legale pentru a ajuta salariatul sa beneficieze de suportul medical de care are nevoie si sa se trateze in mod corespunzator putand astfel sa isi indeplineasca atributiile prevazute in fisa postului.

In acest sens, apreciem ca in speta dvs, angajatorul nu poate concedia salariatul in temeiul art. 61 lit. c) din Codul muncii, republicat, doar in temeiul avizului dat de medicul specialist de medicina muncii insa, poate obliga salariatul in temeiul art. 39 alin. (2) lit. b) si e) din Codul muncii, republicat sa respecte recomandarile facute de medicul specialist de medicina muncii in caz contrar putand declansa procedura prealabila a cercetarii disciplinare prevazuta la art. 247 – 252 din Codul muncii.