vineri, 26 iulie 2013

Sanctionarea disciplinara are loc potrivit unor reguli procedurale

Sanctionarea disciplinara are loc potrivit unor reguli procedurale al caror scop este asigurarea, pe de o parte a eficientei combaterii unor acte si comportari daunatoare procesului muncii, iar pe de alta parte, garantarea stabilirii exacte a faptelor si respectarii dreptului la aparare al persoanelor in cauza, evitandu-se astfel aplicarea unor sanctiuni nejuste.

In acest context, Legea 53/2003 – Codul muncii, republicata stabileste in cadrul art. 247 ca angajatorul dispune de prerogativa discplinara, avand dreptul de aplica potrivit legii, sanctiuni discplinare salariatuilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere discplinara, dar stabileste sub sanctiunea nulitatii absolute, ca nicio masura, cu exceptia celei prevazute la art.248 alin. (1) lit. a), respectiv avertismentul scris, nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile (art. 251 alin. (1) Codul muncii, republicat).
Mai mult, abaterea disciplinara este, asa cum o defineste art. 263 alin. (2) din Codul muncii, o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Prin urmare, pentru a incadra fapta salariatului in notiunea de abatere disciplinara trebuie sa se constate ca salariatul a actionat cu vinovatie. Lipsa vinovatiei salariatului atrage inadmisibilitatea sanctionarii disciplinare a acestuia.
Pentru a stabili vinovatia salariatului si in functie de gravitatea faptei comise, sanctiunea aplicabila, angajatorul este obligat ca, inainte de aplicarea sanctiunii, sa efectueze cercetarea disciplinara prealabila.
Asadar, fata de prevederile legale mentionate apreciem ca inscrierea in Regulamentul intern a unei prevederi conform careia in situatia absentelor nemotivate angajatorul poate desface contractul de munca disciplinar fara a parcurge etapele prevazute de lege contravine prevederilor legale mentionate, iar emiterea unei decizii de sanctionare fara indeplinirea procedurii cercetarii discplinare prealabile este lovita de nulitate absoluta. In aceasta situatie, apreciem ca in eventualitatea unui conflict de munca, decizia emisa fara respectarea prevederilor legale ar fi anulata.
Precizam ca, angajatorul are posibilitatea ca, in regulamentul intern sa cuprinda reguli cu privire la abaterile discplinare si sanctiunile aplicabile, precum si reguli referitoare la procedura disciplinara, insa la stabilirea acestora trebuie sa se tina cont in mod imperativ de prevederile cuprinse in cadrul art. 247 – 252 din Codul muncii, republicat.

Niciun comentariu: