marți, 14 mai 2013

Noi modele de contracte de munca ar putea intra in vigoare pentru elevi si studenti

Noi modele de contracte de munca ar putea intra in vigoare pentru elevi si studenti, in baza unor facilitati acordate angajatorului care incadreaza in munca persoane din categoriile amintite, in domenii apropiate cu studiile efectuate de viitorii salariati.

Prin noua propunere legislativa initiata se creeaza posibilitatea angajarii studentilor, in baza unui contract individual de munca cu timp partial, in domenii apropiate cu cele in care se pregatesc intelectual; fapt ce faciliteaza contactul direct cu viitiarele locuri de munca.

De asemenea, se creeaza oportunitatea unui raport nou pe piata muncii intre diferite institutii publice, cum sunt, de exemplu, unitatile spitalicesti versus studenti, prin asigurarea unor angajari part-time in beneficiul ingrijirii bolnavilor si al viitorului medic printr-o continua relatie cu bolnavul si nevoile lui de servicii de sanatate.

Redam mai jos propunerea de modificare:

Lege privind modificarea si completarea Legii nr. 72/2007 privind stimularea incadrarii in munca a elevilor si studentilor

Articol unic: Lege nr. 72/2007 privind stimularea incadrarii in munca a elevilor si studentilor, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 217 din 30/03/2007, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

"1. Dupa alineatul (1) al articolului 1 se introduc tri noi alineate, alin. (2)-(4), cu urmatorul cuprins:


"Art. 1. - (1) Angajatorul care incadreaza in munca elevi si studenti pe perioada vacantelor beneficiaza, pentru fiecare elev si student, de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare, prevazut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2)-a) Angajatorul public sau privat poate incheia contracte individuale de munca cu timp partial (part-time) cu studenti si elevi ce urmeaza forme de invatamant specializate in domeniile de activitate a respectivilor angajatori.

b) Pentru acest tip de incadrare in munca, angajatorul public sau privat beneficiaza, pentru fiecare elev si student, de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare, prevazut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare.

(3) Pentru alineatul (2) contractele individuale de munca cu timp partial respecta si aplica prevederile Codului Muncii, articolele 101-104.

(4) Sursa de finantare pentru stimulentul financiar acordat conform alineatului (2) este prevazut conform prevederilor articolului 2."

2. "Articolul 3 se modifica si va avea urmatorul cuprins:"

"Art. 3-(1) Perioada maxima de acordare a stimulentului financiar prevazut la art. 1, alineatul (1), este de 60 de zile lucratoare intr-un an calendaristic.

(2) Perioada maxima de acordare a stimulentului financiar prevazut la art. 1, alineatele (2) si (2.1.), este de 360 de zile lucratoare intr-un an calendaristic.

Niciun comentariu: