luni, 23 septembrie 2013

Detasarea a unui angajat bugetar

Prin cele ce urmeaza, analizam cazul unei unitati bugetare care efectueaza o detasare, cu data de 13.09.2013. S-au intocmit adresele adresele de corespondenta si s-a cerut raportul per salariat din ReviSal. Salariata in cauza avea un contract cu timp partial (2 ore/zi), iar postul vacant pentru care se face detasarea este cu 8 ore/zi. Vom vedea cum va proceda societatea la care apare acum detasata salariata.
Mentionez faptul ca trebui luat in calcul faptul ca legislatia muncii atat angajatorii privati cat si cei bugetari, trebui sa o respecte. 
Precizam ca in functie de tipul de personal care este detasat in cadrul unei institutii publice, respectiv personal contractual sau functionar public, devin incidente prevederile Legii 53/2003 - Codul muncii, republicata sau, dupa caz, ale Legii 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
In speta mentionata de dvs, apreciem ca devin incidente prevederile Codului muncii, republicat.
Astfel, potrivit prevederilor art. 45 detasarea este actul prin care se dispune schimbarea temporara a locului de munca, din dispozitia angajatorului, la un alt angajator, in scopul executarii uor lucrari in interesul acestuia. In mod exceptional, prin detasare se poate modifica si felul muncii, dar numai cu consimtamantul scris al salariatului.
Asadar, prin detasare legiuitorul a stabilit ca se pot modifica doar locul muncii si, in mod cu totul exceptional, si felul muncii, in aceasta din urma situatie fiind necesar si acordul scris al salariatului.
In speta mentionata de dvs. apreciem ca, in situatia in care salariatul a fost detasat de pe un contract individual de munca cu timp partial de 2 ore/zi, acesta isi va desfasura activitatea in cadrul institutiei la care este detasat tot in aceleasi conditii, respectiv pentru 2 ore/zi. In ipoteza in care am accepta ca detasarea sa fie considerata a fi realizata pentru un program normal de lucru de 8 ore/zi, ne-am afla in ipoteza modificarii timpului de munca, aspect care, potrivit prevederilor art. 41 alin. (1) si (3) lit.f) din Codul muncii, republicat, nu poate fi realizat decat prin acordul partilor, manifestat prin incheierea unui act aditional. Contractul individual de munca al salariatul detasat subzista pe toata perioada detasarii, dar este suspendat in baza art. 52 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, republicat. Modificarea duratei timpului de munca inscrisa in contractul individual de munca nu poate fi convenita de salariat cu angajatorul la care a fost detasat, intrucat acest angajator nu are calitatea de parte in contractul individual de munca. Astfel, pe parcursul detasarii elementele inscrise in contractul individual de munca nu pot fi modificate prin act aditional incheiat intre salariat si angajatorul la care a fost detasat.
Mentionam ca, in sectorul bugetar nu exista reglementate restrictii la nivelul institutiilor bugetare in cea ce priveste incadrarea unor persoane care sa isi desfasoare activitatea in temeiul unui contract individual de munca cu timp partial, acest aspect ramanad a fi decis de conducatorul unitatii in cauza, in functie de nevoile existente la un anumit moment dat.
Astfel, avand in vedere schimbul de corespundenta si acceptul celor doi angajatori cu privire la detasarea salariatului in cauza, apreciem ca aceasta este realizata in aceleasi conditii cuprinse in contractul individual de munca al salariatului, respectiv pentru o fractiune de norma de 2 ore/zi.

In situatia in care, la nivelul angajatorului la care se efectueaza detasarea nevoia de ocupare a postului este pentru un program normal de lucru de 8 ore/zi, apreciem ca detasarea poate fi revocata, respectiv poate inceta anterior termenului pentru care a fost dispusa.
Codul muncii, republicat nu cuprinde dispozitii de procedura in ceea ce priveste detasarea, asadar, apreciem ca tot astfel cum a fost dispusa, respectiv prin actul unilateral al angajatorului (decizie), detasarea poate inceta anterior termenului stabilit tot in baza unei decizii a angajatorului prin care se dispune incetarea detasarii si revenirea la locul de munca.
In baza acestei decizii se inregistreaza in registrul general de evidenta a salariatilor incetarea suspendarii si a detasarii. In situatia in care detasarea nu poate inceta anterior inceperii activitatii, apreciem ca poate opera pentru o zi, salariatul prestand fractiunea de norma de 2 ore/zi, urmand ca dupa aceasta zi detasarea sa inceteze. In masura in care angajatorul de baza poate modifica durata timpului de munca, odata reintors salariatul poate fi incheiat un act aditional in acest sens, in conditiile art. 41 din Codul muncii, republicat, si ulterior redispusa detasarea.

Niciun comentariu: