miercuri, 4 septembrie 2013

Sporul de vechime pentru bugetari art. 118 alin 1 din Leg. 263/2010

Art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare ca, in sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situatii pentru care asigurarea este obligatorie, in conditiile legii, pensionarii pentru limita de varsta.

Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, beneficiarii dreptului la pensie apartinand atat sistemului public de pensii, cat si sistemelor neintegrate sistemului public care realizeaza venituri salariale sau, dupa caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca raport de serviciu sau in baza actului de numire, potrivit legii, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala, pot cumula pensia neta cu veniturile astfel realizate, daca nivelul acesteia nu depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat. Castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2013 este de 2.223 lei.
Totodata, potrivit prevederilor art. 88 alin. (1) din Legea 53/2003 – Codul muncii, republicata, munca prin agent de munca temporara este munca prestata de un salariat temporar care a incheiat un contract de munca temporara cu un agent de munca temporara si care este pus la dispozitia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea si conducerea acestuia din urma.
Potrivit prevederilor alin. (2) al aceluiasi articol, salariatul temporar este persoana care a incheiat un contract de munca temporara cu un agent de munca temporara, in vederea punerii sale la dispozitia unui utilizator pentru a lucra temporar sub supravegherea si conducerea acestuia din urma.
Totodata, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) din Codul muncii, republicat, contractul de munca temporara este un contract individual de munca ce se incheie in scris intre agentul de munca temporara si salariatul temporar, pe durata unei misiuni. Asadar, in acest caz salariatul temporar are incheiat contract individual de munca cu agentul de munca temporara (persoana juridica de drept privat) si nu cu utilizatorul (institutie publica).
In concluzie, intrucat limitarea impusa de prevederile Legii 329/2009, cu modificarile si completarile ulterioare se refera in mod exclusiv la institutiile publice, in domeniul privat neexistand vreo limitare in privinta cumulului pensiei pentru limita de varsta cu salariul angajatul poate cumula pensia cu veniturile salariale, indiferent de cuantumul pensiei de care beneficiaza.

Niciun comentariu: