marți, 28 februarie 2012

Afla acum NOILE tarife CNPP pentru eliberarea de documente

Poate dincolo de plata amenzilor la timp, e mai bine sa fim la curent si cu modificarile efectuate in ceea ce priveste diferitele tarife pe care le avem de platit pentru indeplinirea obligatiilor fiscale. Va informam astfel ca iin Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, din nr. 129, din 22 februarie 2012, a fost publicata Decizia CNPP nr. 1/2012 - comisionul si tarifele care se percep de catre Casa Nationala de Pensii Publice si de catre casele teritoriale de pensii la efectuarea unor operatiuni care nu sunt legate de stabilirea si de plata pensiilor si a altor drepturi de asigurari sociale din sistemul public de pensii. Astfel, potrivit deciziei CNPP, se percep taxe pentru urmatoarele operatiuni: - eliberarea Certificatului privind stagiul de cotizare si punctajul anual realizat in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale-15 lei/certificat; - eliberarea la cererea asiguratilor, a adeverintelor care atesta calitatea, venitul asigurat si/sau stagiul de cotizare realizat - 15 lei/adeverinta; - eliberarea adeverintelor care contin informatii necesare executarii silite, solicitate de catre executorii judecatoresti si executorii bancari - 17 lei/persoana pentru care se ofera informatii. Un singur tarif de 15 lei se achita in situatia in care: - asiguratul/beneficiarul de drepturi de asigurari sociale solicita, prin aceeasi cerere, mai multe certificate privind stagiul de cotizare si punctajul anual realizat in sistemul sau adeverinte care atesta calitatea, venitul asigurat si/sau stagiul de cotizare realizat. - daca o persoana care a desfasurat activitate in doua sau mai multe judete solicita adeverinta amintita mai sus la o singura casa teritoriala de pensii, iar, pentru elibererea documentului este necesar ca si o alta casa teritoriala de pensii (alta decat cea sesizata prin cerere) sa elibereze, la randul ei, o asemenea adeverinta. Nu se percep tarife pentru urmatoarele operatiuni: - eliberarea, la cererea pensionarilor sau a persoanelor care, prin casa teritoriala de pensii, incaseaza drepturi banesti stabilite in baza unor legi cu caracter special, a adeverintelor privind calitatea si/sau cuantumul pensiei sau al respectivelor drepturi; - eliberarea catre alta casa teritoriala de pensii sau catre casele de pensii sectoriale, la cererea acestora, a adeverintelor privind stagiul de cotizare realizat in sistemul public de pensii; - eliberarea, la cererea asiguratului sau a angajatorului acestuia, a adeverintei de stagiu de cotizare necesare obtinerii certificatelor privind legislatia aplicabila (formularul E 101, documentul portabil A 1, respectiv alt formular de legatura convenit), utilizate in aplicarea regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate sociala si a acordurilor bilaterale in domeniul securitatii sociale la care Romania este parte; - furnizarea de informatii, altele decat codul numeric personal, institutiilor care functioneaza in subordinea, in coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, care, pe baza acestora, stabilesc prestatii in domeniul protectiei sociale ori, dupa caz, acorda anumite ajutoare unor categorii de asigurati sau pensionari ai sistemului public de pensii. Informatiile solicitate se furnizeaza numai daca acestea fac obiectul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare. Informatiile furnizate de catre casele teritoriale de pensii sau, dupa caz, de catre Casa Nationala de Pensii Publice (CNPP) se utilizeaza numai in scopul mentionat in mod expres in solicitarea acestor institutii; - furnizarea de informatii instantelor de judecata, organelor de cercetare penala, organelor de urmarire penala, organelor fiscale, precum si oricaror altor institutii din tara si din strainatate pentru care actele normative prevad scutirea de taxe, tarife si comisioane.