vineri, 1 martie 2013

Diurna pentru detasare sau delegare!


Vom stabili mai jos cum se aplica in mod corect prevederile aferente diurnei de la 1 februarie 2013 in conditiile in care angajatorul acorda salariatilor, aflati in delegatie, diurna si masa calda servita.
Astfel, va reamintim ca incepand cu data de 1 februarie 2013, in baza OG  8/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si reglementarea unor masuri financiar-fiscale, art.  55 alineatul (4), litera g)  si art. 296 indice 15 s-au modificat si au urmatorul cuprins:
g) sumele primite de angajati in conditiile prevazute de lege sau de contractul de munca aplicabil, pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, ca indemnizatii si orice alte sume de aceeasi natura, in limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotarare a Guvernului pentru personalul din institutiile publice, precum si cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare.
g) indemnizatiile primite pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, si orice alte sume de aceeasi natura, in limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotarare a Guvernului pentru personalul din institutiile publice, precum si sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare;".
Astfel cum se poate observa textul de lege se refera si la sume de aceeasi natura cu diurna, in categoria carora, apreciem ca pot fi incluse si cheltuielile cu masa pe durata detasarii si a delegarii.
Avand in vedere aceste noi prevederi legale, consideram ca diurna precum si cheltuielile cu masa salariatilor pe durata detasarii si a delegarii nu vor intra in baza de calcul al impozitului pe venit si al contributiilor sociale daca impreuna nu depasesc limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotarare a Guvernului pentru personalul din institutiile publice.


DAR sa nu uitati si de HG 1860/2006
Art. 9. - Persoana aflata in delegare sau detasare intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 5 km de localitatea in care isi are locul permanent de munca primeste o indemnizatie zilnica de delegare sau de detasare de 13 lei, indiferent de functia pe care o indeplineste si de autoritatea sau institutia publica in care isi desfasoara activitatea.




Niciun comentariu: