marți, 20 martie 2012

Clauze obligatorii in contractul colectiv de munca

Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate va avea continutul pe care l-au negociat partenerii sociali, angajatori si salariati. Exista insa o serie de clauze care se regasesc in mod obisnuit in contractele colective de munca si pe care va trebui sa le aveti in vedere.

Iata cele mai importante clauze a caror negociere la nivel de unitate este impusa sau recomandata prin contractul colectiv de munca incheiat la nivel national, respectiv prin Codul muncii:
- procedura de aplicare a prevederilor art. 17 din contractul colectiv de munca incheiat la nivel national, cu privire la dreptul salariatilor care renunta la concediul pentru ingrijirea copilului in varsta de pana la 2 ani, la drepturile femeilor care au in ingrijire copii de pana la 6 ani, precum si la drepturile salariatelor gravide;
- clauze privind masurile specifice privind aplicarea dispozitiilor Legii nr. 319/2006 privind sanatatea si securitatea in munca;
- clauze privind parametrii de microclimat care vor fi urmariti la fiecare loc de munca, (potrivit art. 29 din Contractul colectiv de munca in cheiat la nivel national);
- intervalele de timp si modalitatile practice prin care angajatorul isi va indeplini obligatia de informare a salariatilor;
- clauza privind data la care se platesc salariile si posibilitatea platii salariului prin virament intr-un cont bancar;
- clauza privind plata in natura a unei parti din salariu;
- clauza privind zilele libere;
- planul de formare profesionala;
- conditii specifice privind munca la domiciliu;
- clauze privind modul concret de stabilire a programului de lucru inegal in cadrul saptamanii de lucru de 40 de ore;
- procedura de reexaminare a normelor de munca;
- clauza privind numarul celor care beneficiaza de reducerea programului de lucru pentru activitati sindicale;
- clauze privind conditiile de acces la spatiul si mobilierul necesar desfasurarii activitatii sindicale;
- proceduri de solutionare pe cale amiabila a plangerilor individuale ale salariatilor, inclusiv a celor privind cazurile de violenta sau de hartuire sexuala;
- clauza expresa privind obligarea salariatilor nemembri de sindicat de a plati o contributie pentru desfasurarea negocierilor colective;
- clauza privind compensatia de care beneficiaza salariatii concediati pentru inaptitudine fizica si/sau psihica;
- masuri active de combatere a somajului, de care beneficiaza salariatii concediati pentru motive care nu le sunt imputabile s.a.

Prin contractul colectiv de munca se va putea stabili si modalitatea de impartire intre salariat si angajator a contributiilor la un fond de pensii private.

Astfel, potrivit dispozitiilor Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, publicata in Monitorul Oficial nr. 470 din 31 mai 2006, modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 112/2007, aprobata prin Legea nr. 201/2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 728 din 28 octombrie 2008, contributiile la un fond de pensii facultative se stabilesc conform regulilor acelei scheme de pensii facultative, se retin si se vireaza de catre angajator sau de participant, lunar odata cu contributiile de asigurari sociale obligatorii, in contul fondului de pensii specificat in actul individual de aderare.

Contributia la un fond de pensii facultative poate fi de pana la 15% din venitul sala rial brut lunar sau venitul asimilat acestuia al persoanei care adera la un fond de pensii. Aceasta contributie poate fi impartita intre angajat si angajator, potrivit prevederilor stabilite prin contractul colectiv de munca sau, in lipsa acestuia, in baza unui protocol incheiat cu reprezentantii angajatilor.

Angajatorul si sindicatul sau, dupa caz, reprezentantii salariatilor, prin contractul colectiv de munca, pot propune participarea la un fond de pensii facultative.

Suma reprezentand contributiile la fondurile de pensii facultative a unui angajator proportional cu cota acestuia de participare este deductibila la calculul profitului impozabil, in limita unei sume reprezentand pentru fiecare participant echivalentul in lei a 400 de euro intr-un an fiscal.

Cu privire la aceste reglementari, observam urmatoarele:
- in contractul colectiv se stabileste modalitatea de impartire a contributiilor, dar nu se nominalizeaza fondul de pensii private la care va participa fiecare salariat. Potrivit legii, aderarea la un fond de pensii facultative este o optiune individuala;
- daca nu exista contract de munca, se poate incheia un protocol distinct. Daca exista contract de munca in curs, problema modalitatii de impartire a contributiilor va fi cuprinsa intr-un act aditional la acesta;
- de vreme ce problema modalitatii de impartire a contributiilor formeaza obiect al negocierii colective, neintelegerea dintre parti va putea genera un eventual conflict de interese;
- in urma negocierii, angajatorul poate accepta si depasirea limitei de 400 euro pe an de persoana, doar ca ceea ce depaseste nu este deductibil la calculul profitului impozabil.