Vom stabili mai jos cum vor fi gestionate inregistrarile in ReviSal in
cazul firma acorda zile libere pentru evenimente deosebite (de exemplu,
cele 5 zile pentru casatorie sau nasterea unui copil - 5 zile + 10 zile
daca s-a urmat un curs de puericultura). Vom stabili, totodata, daca
declararea lor se face in baza deciziei de suspendare emisa de angajator,
conform art. 3 alin. (2), lit. h din HG 500/2011 si daca, pe perioada
suspendarii, drepturile salariale sunt respectate conform art. 49 alin.
3.
Solutia:
Conform art. 3 alin.
(2) lit. h) din HG 500/2011 privind registrul general de evidenta a
salariatilor (ReviSal) unul dintre elementele registrului il constituie
perioada si cauzele de suspendare a contractului individual de munca, cu exceptia cazurilor de suspendare in baza certificatelor medicale.
Conform art. 51 alin. (1) lit. c) din Codul muncii , contractul individual de munca
poate fi suspendat din initiativa salariatului pentru efectuarea
concediului paternal. Concediul paternal nu constituie un caz de
suspendare in baza unui certifical medical. Ca atare, suspendarea CIM pe
durata concediului paternal se inscrie in registrul general de evidenta
a salariatilor.
Zilele libere acordate salariatului cu ocazii speciale in baza contractului colectiv de munca, a regulamentului intern, a unei prevederi legale nu constituie cazuri de suspendare a contractului individual de munca. Ca atare, nu se inregistreaza in registrul general de evidenta a salariatilor.
Chiar daca dispozitiile Codului muncii nu prevad in mod expres intocmirea deciziilor de suspendare a contractelor de munca
ale salariatilor, potrivit specificatiilor tehnice privind intocmirea
si transmiterea Registrului general de evidenta a salariatilor,
inregistrarea in registrul electronic de evidenta al salariatilor a
suspendarii contractelor individuale de munca are la baza decizia de suspendare.
Prin urmare, pentru inregistrarea cazurilor de suspendarea in registru
este necesara intocmirea deciziilor de suspendare ale contractelor
individuale de munca. Suspendarea contractului individual de munca
are ca efect, potrivit art. 49 alin. (2) din acelasi cod, suspendarea
prestarii muncii de catre salariat si a platii drepturilor de natura
salariala de catre angajator.
Alin. (3) al aceluiasi articol prevede ca, pe durata suspendarii pot
continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor decat cele
prevazute la alin. (2), daca acestea sunt prevazute prin legi speciale,
prin contractul colectiv de munca aplicabil, prin contracte individuale de munca sau prin regulamente interne.
Asadar, suspendarea are ca efect suspendarea prestarii muncii si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator.
In perioada de suspendare, salariatul poate avea alte drepturi si
obligatii daca acestea sunt prevazute prin legi speciale, prin
contractul colectiv de munca aplicabil, prin contracte individuale de munca sau prin regulamente interne, cu exceptia obligatiei de a presta munca si de fi remunerat pentru munca prestata.
Concediul paternal este reglementat de Legea nr. 210/1999 a
concediului paternal, cu modificarile si completarile ulterioare.
Conform art. 2 alin. (3) din acest act normativ, indemnizatia pentru
concediul paternal se plateste din fondul de salarii al unitatii si este
egala cu salariul corespunzator perioadei respective.