Intrebare
Exista angajati cu CIM pe perioada
determinata, s-au facut precut prelungiri. De exemplu CIM perioada
determinata 06.09.2011 pana la 06.10.2011, cu prima prelungire
09.12.2011, a doua prelungire 30.03.2012, iar acum se doreste
modificarea tipului contractului prin act aditional din CIM perioada
determinata in perioada nedeterminata. Cu ce data se poate inregistra in
REGES actul aditional pentru perioada nedeterminata?
Solutia specialistului
In temeiul art. 41 din Codul muncii
republicat, contractul individual de munca poate fi modificat numai
prin acordul partilor. Cu titlu de exceptie, modificarea unilaterala a
contractului individual de munca este posibila numai in cazurile si in
conditiile prevazute de Codul muncii .
Modificarea contractului individual de munca se refera la oricare dintre urmatoarele elemente:
a) durata contractului;
b) locul muncii;
c) felul muncii;
d) conditiile de munca;
e) salariul;
f) timpul de munca si timpul de odihna.
Art. 17 din Codul muncii
prevede ca anterior incheierii sau modificarii contractului individual
de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana selectata in
vederea angajarii ori, dupa caz, salariatul, cu privire la clauzele
esentiale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract sau sa le
modifice. Obligatia de informare a persoanei selectate in vederea
angajarii sau a salariatului se considera indeplinita de catre angajator la momentul semnarii contractului individual de munca sau a actului aditional, dupa caz.
Orice modificare a unuia dintre elementele contractului individual de
munca in timpul executarii impune incheierea unui act aditional la
contract, intr-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei
modificarii, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare este
prevazuta in mod expres de lege.
Potrivit art. 3 alin. (2)
din H.G. nr. 500/2011, cu modificarile ulterioare, registrul general de
evidenta a salariatilor, intocmit in forma electronica, se completeaza
in ordinea angajarii si cuprinde urmatoarele elemente:
a)
elementele de identificare a tuturor salariatilor: numele, prenumele,
codul numeric personal - CNP, cetatenia si tara de provenienta - Uniunea
Europeana - UE, non-UE, Spatiul Economic European - SEE;
b) data angajarii;
c) perioada detasarii si denumirea angajatorului la care se face detasarea;
d) functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii Ocupatiilor din Romania (COR) sau altor acte normative;
e) tipul contractului individual de munca;
f) durata normala a timpului de munca si repartizarea acestuia;
g) salariul de baza lunar brut si sporurile, astfel cum sunt prevazute in contractul individual de munca;
h) perioada si cauzele de suspendare a contractului individual de
munca, cu exceptia cazurilor de suspendare in baza certificatelor
medicale;
i) data incetarii contractului individual de munca.
Completarea, respectiv inregistrarea in registrul general de evidenta a
salariatilor a elementelor prevazute la art. 3 alin. (2) din H.G. nr.
500/2011, si transmiterea registrului se fac dupa cum urmeaza:
a)
la angajarea fiecarui salariat, elementele prevazute la art. 3 alin. (2)
lit. a)-g) se inregistreaza in registru cel tarziu in ziua lucratoare
anterioara inceperii activitatii de catre salariatul in cauza;
b)
salariul de baza lunar brut si sporurile, astfel cum sunt prevazute in
contractul individual de munca, se completeaza si pentru contractele
individuale de munca deja inregistrate, in termen de 90 de zile de la
data intrarii in vigoare a H.G. nr. 500/2011 (1 august 2011);
c)
perioada si cauzele de suspendare a contractului individual de munca, cu
exceptia cazurilor de suspendare in baza certificatelor medicale se
inregistreaza in registru in termen de maximum 20 de zile lucratoare de
la data suspendarii;
d) data incetarii contractului individual de
munca se inregistreaza in registru la data incetarii contractului
individual de munca/la data luarii la cunostinta a evenimentului ce a
determinat, in conditiile legii, incetarea contractului individual de
munca;
e) pentru salariatii detasati, angajatorul de baza
completeaza perioada detasarii si denumirea angajatorului la care se
face detasarea, anterior inceperii detasarii.
Orice
modificare a elementelor prevazute la art. 3 alin. (2) lit. a), c)-g) se
inregistreaza in registru cel tarziu in ziua lucratoare anterioara
implinirii termenului de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei
modificarii. Exceptie fac situatiile in care modificarile se produc ca
urmare a unei hotarari judecatoresti sau ca efect al unui act normativ
cand inregistrarea in registru se face in ziua in care angajatorul se
prezuma, potrivit legii, ca a luat cunostinta de continutul acestora.
Pe cale de consecinta, in speta data, modificarea duratei contractului
de munca va fi inregistrata in registrul general de evidenta a
salariatilor (Revisal) in data de 29 martie 2012 deoarece in data de
30.03.2012 contractul inceteaza de drept in temeiul art. 56 alin. (1)
lit. i) din Codul muncii republicat.