miercuri, 11 aprilie 2012

Posibile restrictii la incheierea CIM




In cele ce urmeaza vom stabili ce restrictii ar putea exista in cazul in care un salariat MApN, in functia de sofer, poate lucra pe un post similar si la o societate privata. Oferim aceste informatii pentru a exemplifica modul in care functiile din institutiile publice pot interfera sau nu cu cele din domeniul privat.

Raspuns:

Potrivit art. 35 alin. (1) din Codul muncii orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiti sau la acelasi angajator, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea. In timp ce alin. (2) al aceluiasi articol prevede ca fac exceptie situatiile in care prin lege sunt prevazute incompatibilitati pentru cumulul unor functii.

Totodata, in conformitate cu art. 30 alin. (2) din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cadrelor militare in activitate le este interzis:

- sa indeplineasca alte functii decat cele in care sunt incadrate, cu exceptia cumulului prevazut de lege, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului apararii nationale;

- sa fie asociat unic ori sa participe direct la administrarea sau conducerea unor organizatii ori societati comerciale, cu exceptia celor numite in consiliile de administratie ale regiilor autonome si societatilor comerciale din subordinea Ministerului Apararii Nationale, din cadrul industriei de aparare sau in legatura cu aceasta.

Nu exista o prevedere generala care sa prevada ca aceste interdicitii se aplica si personalului civil din cadrul Ministerului Apararii Nationale insa este posibil ca acestea sa fie prevazute in reglementari specifice cum ar fi regulamentul intern.